Sensibilitate şi empatie


„Când le-a văzut credința, Isus a zis: «Omule, păcatele îți sunt iertate!»” (Luca 5:20)

Ascultă ediția audio aici.

Dumnezeu ne cere să fim sensibili la oamenii din jurul nostru, să fim empatici, atenți la adevăratele lor nevoi și să facem tot ce depinde de noi ca să le fie bine. Pentru aceasta trebuie să renunțăm la prejudecăți, să nu considerăm că suntem atât de înțelepți, încât înțelegem deplin ce simte, gândește sau are nevoie omul din fața noastră.

Atunci când a privit bolnavul, Isus a văzut, dincolo de nevoia lui aparentă, dorința de a fi iertat.

În timp ce le prezentam copiilor importanța lecturii, am primit cea mai inedită definiție a imaginației.

— Imaginația este atunci când mama îmi spune să mă gândesc că mănânc un sandvici bun, plin cu brânză cremoasă și multe legume, iar eu am în mână doar o bucată de pâine, mi-a spus un băiețel timid, pe jumătate ascuns în bancă.

Voiam să îi ajut să-și dezvolte capacitățile intelectuale și să îi atrag în lumea fascinantă a cărții, dar ei aveau nevoi stringente. De câte ori nu facem această greșeală? Ne implicăm, investim efort și timp pentru a veni în ajutorul oamenilor, dar, fiindcă suntem tributari unor șabloane de gândire, le oferim ce credem noi că le lipsește, fără să le cunoaștem adevăratele nevoi și probleme.

În data de 7 iunie 1926, Gaudí a fost lovit grav de un tramvai. Pentru că în ultima parte a vieții neglijase mult aspectul exterior, a fost confundat cu un cerșetor. La acea vreme, în Spania exista o repulsie față de oamenii străzii, așa că l-au transportat târziu la un spital destinat oamenilor săraci. Mă întreb ce au simțit aceia care au evitat să-l ajute pe sărmanul rănit când au aflat că nu era nimeni altul decât celebrul arhitect Antonio Gaudí, care își dedicase întreaga viață construirii catedralei Sagrada Família?

Folosește-mă, Doamne, ca o binecuvântare pentru aproapele meu!

Provocare:

Evită să pretinzi că poți citi gândurile oamenilor și lasă-L pe Dumnezeu să te sensibilizeze la nevoile lor!

Claudia Botezat
Conferința Oltenia



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.