Binecuvântare sau blestem?

„El a zis mamei sale: «Cei o mie o sută de sicli de argint care ți s-au luat și pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.» Și mama sa a zis: «Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!»” (Judecătorii 17:2)

Ascultă ediția audio aici.

Istoria descrisă în capitolele 17 și 18 din cartea Judecătorilor este foarte plină de lecții ce ar trebui avute în atenție. Mica, un tânăr răsfățat, fură din averea mamei. Mama, fără să știe despre cine este vorba, rostește cuvinte de blestem. Vinovatul se deconspiră de frica blestemului (în vechime, oamenii chiar se temeau de efectele lui). Apoi, tot din aceeași gură, vinovatul primește o mare binecuvântare. Ce face mama după aceea? Face un chip cioplit și un chip turnat pentru fiul său. De aici pornește catastrofa.

O mulțime de oameni au ajuns să se închine idolilor lui Mica. De unde a pornit totul? De la o mamă idolatră, care a transmis păcatul generației următoare, apoi unei seminții întregi, seminția lui Dan.

„Dumnezeu condamnă atât neglijența care cochetează cu păcatul, cu nelegiuirea, cât și indiferența care ezită să-i detecteze prezența otrăvitoare în familiile așazișilor creștini. El îi consideră pe părinți răspunzători într-o mare măsură pentru greșelile și pentru nebuniile odraslelor lor. Dumnezeu i-a pedepsit cu blestemul Său nu numai pe fiii lui Eli, ci și pe Eli, iar acest exemplu înfricoșător trebuie să fie o avertizare pentru părinții de astăzi” (4MB, p. 175).

Copiii nu trec cu vederea greșelile înaintașilor. De cele mai multe ori, ei le dezvoltă sau chiar le perfecționează.

Dacă ai spus sau ai făcut vreodată un lucru neprincipial, chiar dacă le-ai declarat urmașilor că nu ar trebui să-l repete, ei vor urma mai ușor modelul decât predica.

Rugăciunile de mijlocire pentru copiii ispitiți ar trebui să fie precedate de rugăciuni temeinice pentru părinții ce cad atât de des în ispită. Acum este timpul!

Doamne ajuta-ma sa nu repet greseala lui Eli