Mama fiilor lui Zebedei: când abordez greșit promovarea copilului meu

mama fiilor lui zebedei cand abo Devoțional


„Poruncește […] ca, în Împărăția Ta, acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Ta.” (Matei 20:21)

Ascultă ediția audio aici.

Orice părinte își iubește copilul și este dispus să facă eforturi pentru a-l ajuta în viață. Din acest punct de vedere, cred că dorința mamei fiilor lui Zebedei de a-și vedea fiii la loc de cinste alături de Isus este legitimă. Dar, din păcate, mama aceasta alege să intre într-o zonă periculoasă, străină spiritului Mântuitorului. Considerând că sprijinul oferit cauzei lui Isus până în acel moment o recomandă, motivată, cel mai probabil, de frustrările fiilor ei, care vor fi povestit despre disputele frecvente pe tema aceluia care avea să fie cel mai mare în Împărăție, ea vine cu tupeu la Isus și Îi cere o favoare, pune o „pilă” pentru fiii ei, considerându-i legitimați să „ia fața” concurenței.

Am întâlnit – și din păcate nu de puține ori – părinți foarte preocupați să-și evidențieze copiii. Cu sau fără prea mult talent, copilul acela trebuie să cânte mereu, mai ales la festivități, trebuie să recite, trebuie să ofere buchetul cu flori… Atenție! Susțin întru totul implicarea copiilor în slujirea bisericii. Dar niciodată în spirit concurențial! Niciodată nu este legitim să te folosești de relații, influență, statutul de sponsor sau orice altceva pentru a-ți promova copilul în detrimentul altor copii, mai talentați sau mai lipsiți de talent decât copilul tău.

„Nu știți ce cereți”, spune Isus, pentru toți (Matei 20:22). Împărăția lui Dumnezeu nu se poate construi în spirit egoist, în dorință de afirmare și înălțare de sine. Nici măcar atunci când, nejustificat, cei din jurul nostru nu ne apreciază suficient copiii. Ajută-l pe copil să fie mereu dispus să slujească, dar niciodată competitiv, niciodată dornic de afirmare! Nu-i oferi „scurtături”; îi vei face rău, nu bine. Alături de el, fă totul nu pentru consolidarea sinelui, ci pentru slava lui Hristos!

Doamne, eliberează-ne, prin puterea Duhului Tău, din robia sinelui!

Provocare:

Dezvoltați, tu și copilul tău, un spirit de colaborare, nu de competiție!

Narcis Ardelean
Conferința Banat



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.