Respectul față de cele sfinte

„Și, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. […] Au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră.” (Daniel 5:2,4)

Ascultă ediția audio aici.

În Scriptură găsim obiecte, slujbe, locuri, persoane… sfinte. Sfânt înseamnă „pus deoparte”, „separat de cele obișnuite”. În momentul în care elementul sfânt, oricare ar fi acesta, este cu bună știință tratat cu banalitate sau dispreț, mai ales într-un context teocratic, acest fapt atrage după sine pedeapsa divină.

Gestul lui Belșațar denotă profanare, provocare și sfidare. Intenția lui este aceea de a rescrie istoria: el comemorează victoria Babilonului asupra Ierusalimului sau, mai degrabă, în gândirea de atunci, celebrează victoria zeităților babiloniene asupra Dumnezeului lui Israel. Surprinzător, Belșațar face aceste lucruri pe deplin conștient de implicațiile acestui demers, neurmând experiența convertirii ilustrului Nebucadnețar (Daniel 5:22). Deznodământul îl cunoașteți: pedeapsa divină este pe măsura faptei împăratului. A disprețui lucrurile lui Dumnezeu înseamnă a-L disprețui direct pe Dumnezeu. Și Dumnezeu, conform inspirației, nu Se lasă batjocorit (Galateni 6:7).

Să existe oare Belșațari și în zilele noastre? Când noi, adulții, banalizăm timpul și locul închinării, actele liturgice, slujitorii, Scriptura, oare nu adoptăm poziția regelui de odinioară? Având un asemenea exemplu în fața ochilor, mă întreb ce vor face copiii noștri nu doar mâine, ci chiar azi.

Atenție! „A trata lucrurile sfinte așa cum sunt tratate cele obișnuite este o ofensă la adresa lui Dumnezeu.” Aceia care fac astfel de lucruri „[se despart] în felul acesta de Dumnezeu” (Ev, p. 506).

Fă-ne atenți, Doamne, și respectuoși față de ceea ce este sfânt, un exemplu pozitiv pentru copiii noștri!