Disciplina ca semn al iubirii


„Recunoaște dar în inima ta că Domnul Dumnezeul tău te mustră cum mustră un om pe copilul lui.” (Deuteronomul 8:5)

Ascultă ediția audio aici.

Cui îi place mustrarea? Dicționarul definește verbul „a mustra” printr-o serie de sensuri negative, neplăcute. Când însă Dumnezeu mustră, înseamnă că El disciplinează. Iar disciplina Lui este întotdeauna educativă, niciodată pentru a produce doar suferință și durere (Evrei 12:5-11; Apocalipsa 3:19). Obiectivul ei este salvator.

Când introduci disciplina în relația părinte-copil, parcă se strică totul. Fără disciplină însă nu se poate, înseamnă să nu-ți iubești cu adevărat copilul!

Ellen White afirmă că aplicarea corectă a principiilor disciplinei „este cea mai frumoasă și mai dificilă lucrare încredințată vreodată oamenilor. Ea reclamă tact, delicatețe, o sensibilitate deosebită, o cunoaștere a firii omenești, credință și o răbdare cerească, precum și dispoziția de a lucra, a veghea și a aștepta. Este o lucrare mai importantă decât orice altceva” (Ed, p. 249; sublinierea noastră, R. S.).

Pentru îndeplinirea acestei chemări sfinte, ia în calcul următoarele principii:

‒ Cunoaște-le și înțelege-le lumea! Nu poți înțelege totul, dar încearcă să înțelegi măcar „de ce”-ul din spatele vieții lor!

‒ Poartă-te cu afecțiune!

‒ Fii convingător, nu zdrobitor! În stabilirea binelui, nu te baza pe poziția ta de „mai-mare” al copilului tău, ci urmărește convingerea care se construiește pe respect, dialog, colaborare și argumente!

‒ Oferă libertate, dar nu fi libertin! Copiii iubesc libertatea. Libertatea îi câștigă și îi formează. Oferă libertate în schimbul responsabilității!

‒ Preferă colaborarea, nu controlul! În loc să impui anumite reguli, mai bine discutați și stabiliți împreună regulile pe baza principiilor și explică de ce binele e bine!

‒ Iubește vizibil, palpabil! Dragostea se vede. Ce înseamnă dragostea pentru copilul tău? Iubește-l pe limba lui și principial!

‒ Umple totul cu rugăciune! Rugăciune în tăcere, în ascuns, în public. Iubește în disciplină, ca ea să fie salvatoare! Roagă-te pentru bunătate și fermitate!

Doamne, învață-ne să iubim atunci când disciplinăm și să fim drepți când iubim!

Provocare:

Gândește-te astăzi la felul în care Dumnezeu aplică disciplina în viața ta! Ce principii observi care te-ar putea ajuta în relația cu ceilalți?

Romică Sîrbu
Uniunea de Conferințe



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.