Dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!


Depărtează-mă de calea necredincioşiei faţă de Tine şi dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta! (Psalmii 119:29)

Ascultă ediția audio aici.

În Psalmul 119, David cântă valoarea pe care o are Legea lui Dumnezeu în viața omului. Harul și Legea apar împreună în acest verset. În vechiul legământ, oamenii nu erau mântuiți prin păzirea Legii. Cu atât mai puțin în noul legământ, în care oamenii sunt mântuiți numai prin har, nu prin Lege. Legea și harul se întrepătrund adesea în procesul de mântuire, fiecare având rolul său specific.

Rolul legii este de a pune etichete pentru ca păcatul să poată fi recunoscut, dezvoltând în om sentimentul de vinovăție. Este ceea ce Pavel numește „sub Lege” (Galateni 4:5). Mai mult decât atât, Legea arată că este imposibil pentru oameni să o respecte, în ciuda eforturilor lor. Acuzându-ne, ea se transformă într-un motiv de condamnare și moarte; trăim sub condamnarea Legii. Acest ideal, totodată inaccesibil și obligatoriu, ne aruncă la picioarele lui Hristos, implorând iertare și ajutor. Și astfel „Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă” (Galateni 3:24).

Legea nu ne poate salva prin ea însăși. Pretinzând că ar putea să ne salveze, am ajunge să confundăm remediul pentru păcat. Ar fi la fel de inutil ca a trata o fractură cu medicamente pentru gastrită. Legea dă pe față magnitudinea păcatului și atunci intră în joc harul (Romani 5:20-21). Harul ne iartă greșelile, ne ia în stăpânire voința, trezește recunoștința și dragostea noastră față de Dumnezeu și se transformă într-o nouă forță interioară care ne eliberează de păcat și de condamnarea Legii. Este ceea ce Pavel numește „sub har” (Romani 6:14), instaurând Legea lui Dumnezeu în interiorul nostru: „Instaurarea legii în om, iată lucrarea prin excelență, iată minunea Evangheliei. Ce este un creștin? Este un om în care s-a stabilit legea, este un om care iubește, din acel moment, toată voia Dumnezeului Său; cu alte cuvinte, este un om născut din nou” (Agenor de Gasparin, Paroles de vérité [Cuvântul adevărului], pp. 7–8).

Dar și pretinzând că suntem salvați prin har și uitând Legea, se creează contextul periculos în care să confundăm remediul pentru păcat, la fel cum ingerarea unui produs pentru uz extern poate fi letal. David știa acest lucru, de aceea L-a rugat pe Dumnezeu: „Dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!” Suntem sub Lege, suntem sub har, dar suntem, mai mult ca oricând, de partea Legii.

Să facem apel la harul lui Dumnezeu ca să putem trăi conform principiilor Legii lui Dumnezeu.



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.