Întrebarea Reginei Spaniei


La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” (Matei 25:6)

Ascultă ediția audio aici.

Pe parcursul anului academic 1975–1976, Biserica Adventistă a fost invitată să țină un seminar doctrinar în cadrul unui curs interdisciplinar de la Universitatea Autonomă din Madrid, numit „Umanități contemporane”. La seminar a asistat o studentă excepțională, o dată pe săptămână, timp de mai multe luni: regina Spaniei. La sfârșitul cursului, regina și-a exprimat dorința de a vizita câteva biserici ale grupurilor religioase participante. Prima a fost sinagoga evreiască, apoi a urmat biserica noastră centrală din Madrid, în cadrul unui serviciu de împărtășire, în sâmbăta din 26 iunie 1976. Ulterior, nu a mai vizitat alte locuri de cult.

După câteva zile, i-am solicitat reginei o audiență la Casa Real, pentru a-i mulțumi de vizită. Ni s-a acordat audiența, iar pastorul Rafael Hidalgo și cu mine am mers acolo. Am fost primiți de regină, care ne aștepta în picioare într-un salon mare. Știți care a fost prima întrebare pe care ne-a adresat-o odată cu salutul? „Când revine? Da, Domnul, când va reveni?” Descoperise că, dintre toate grupările creștine care participaseră la seminarele doctrinare, doar adventiștii aveau un răspuns convingător la această întrebare.

Este adevărat că toți creștinii cred în revenire, dar nu toți sunt adventiști. Care este diferența? Adventiștii trăiesc această credință cu dedicare. Trăim cu o permanentă speranță vie, plină de bucurie și comunicativă, cu o atenție vigilentă, încrezătoare și activă. Pentru noi, așteptarea nu este o acceptare intelectuală a făgăduinței Domnului: „Eu vin curând.” Este o atitudine existențială care influențează viața noastră cu tot ce presupune ea. Pentru noi, adventiștii, vestirea celei de-a doua veniri este misiunea noastră specială în sânul creștinătății contemporane. Suntem strigătul de la miezul nopții, care trezește fecioarele ațipite din parabolă; suntem gărzile care străjuiesc pe zidurile cetății lui Dumnezeu: „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! […] Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui»” (Isaia 62:6,11). Regina Spaniei descoperise acest lucru.

Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, revenirea Domnului va instaura o nouă domnie asupra lumii, în care vom putea trăi în pace și siguranță.


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.