Atracția crucii


„Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. (Ioan 12:32-33)

Ascultă ediția audio aici.

Cu câțiva ani în urmă, cu ocazia ceremoniilor de dedicare a noii biserici din campusul adventist din Collonges-sous-Salève (Franța), au fost prezentate cele trei cruci ale clădirii: crucea exterioară, de pe fațadă, arată caracterul sacru al edificiului. În interior, pe peretele amvonului este o cruce luminoasă care prezidează serviciile divine. În cele din urmă, cea de-a treia cruce, din hol, face parte dintr-un basorelief din ipsos și rășină, reprezentând un rând de brazde care se intersectează într-un punct și având scris, la bază: „Voi atrage la Mine pe toți oamenii.”

„A atrage”, minunat cuvânt, al cărui verb original, elkuo, înseamnă „a conduce la”, „a atrage cu putere”, așa cum un magnet atrage fierul și oțelul. Reprezintă ceea ce a fost și este cu adevărat crucea, un puternic magnet spiritual, irezistibil și transformator.

Apostolul Pavel le spunea corintenilor: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18). Crucea este instrumentul de reconciliere cu Dumnezeu (Coloseni 1:20). A-L urma pe Isus înseamnă a purta în fiecare zi o cruce (Luca 9:23). Crucea, instrument de tortură, este viața, pentru că magnetul crucii exercită o atracție a sensibilității și dragostei divine.

Să încercăm să ilustrăm atracția crucii: dacă luăm un magnet și câteva bucățele de oțel de forme și culori diferite, magnetul le va atrage, fără excepție, pe toate. Dacă punem fărâmele de oțel pe o foaie de hârtie și, pe sub foaie, ducem magnetul de la un capăt la altul, ele vor urma magnetul oriunde vom vrea. Dacă luăm o bară mică de oțel și o lăsăm puțin să se magnetizeze, ea va dobândi puterea de atracție a magnetului și va atrage, la rândul ei, bucățele de oțel. În același fel, crucea ne transmite și nouă puterea ei de atracție. Dar dacă îndepărtăm o clipă de magnet mica bară de oțel și îi dăm câteva lovituri puternice cu o bucată de lemn, își va pierde cu desăvârșire puterea de atracție. Separarea de cruce și ispitele lui Satana ne lipsesc de atracția crucii.

Să păstrăm în memorie: prin cruce, avem putere de atracție; fără ea, redevenim indivizi inerți, fără capacitatea de a transmite iubirea mântuitoare a lui Isus.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.