Cine nu este împotriva voastră este pentru voi


Ioan a luat cuvântul şi a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” „Nu-l opriţi”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” (Luca 9:49-50)

Ascultă ediția audio aici.

Era Săptămâna Mare și mă aflam în timpul serviciului militar. Deși se apropiau zile libere prin lege, șeful de detașament a decis să nu dea permisie niciunui soldat ca să petreacă acele zile în familie. În Joia Mare, în timpul nopții, în companie, soldații s-au distrat și au făcut o bătaie cu perne. Repede, sergentul de serviciu a intrat și i-a certat:

– Huliganilor, nu respectați caracterul religios al acestor zile! De ce nu v-am găsit rugându-vă? Vă uitați și voi la Puyol cum își face datoria în fiecare seară?

S-a făcut liniște. Unul dintre soldați, care era catolic practicant, i-a invitat pe câțiva să își spună rozariul. Când au început, m-am ridicat la marginea patului. Sergentul s-a apropiat și m-a întrebat:

– Puyol, și tu spui rozariul?

– Nu, dar nu mi se pare corect să dorm în timp ce colegii mei spun rozariul.

A doua zi, ofițerul de gardă m-a chemat și mi-a spus:

– Puyol, ești în permisie până luni.

În textul de astăzi, Isus dă ucenicilor o mare lecție de toleranță activă. Apostolii credeau că autenticitatea creștină are drept criteriu participarea la grupul de ucenici ai Învățătorului. Isus i-a corectat, spunându-le că a fi un ucenic veritabil depinde de starea de spirit și de inimă: a fi sau a nu fi în favoarea lui Hristos. Ellen White a scris sute de pagini pentru a demasca apostazia bisericilor creștine istorice și, în același timp, îi considera pe credincioșii lor drept potențiali supuși ai Împărăției lui Dumnezeu și făcea următoarele declarații despre toleranță: „Mulți dintre catolici sunt cei mai conștiincioși creștini și trăiesc în toată lumina care strălucește asupra lor, iar Dumnezeu va lucra prin ei” (Evenimentele ultimelor zile, p. 138). „Din lucrurile pe care mi le-a arătat Dumnezeu, un mare număr de suflete va fi salvat din mijlocul catolicilor. […] Nu trebuie să aibă loc nicio ieșire care să atace bisericile celelalte, pentru că lucrul acesta nu va face altceva decât să creeze un spirit de luptă, să astupe urechile și să închidă inimile în fața adevărului. Noi avem de făcut o lucrare, dar nu de a dărâma, ci de a zidi” (Evanghelizare, p. 549).

Să Îi cerem astăzi lui Dumnezeu să ne ajute să fim mai înțelegători și prietenoși cu cei care nu ne împărtășesc credința.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.