Dumnezeu este judecătorul meu
Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un îmbătrânit de zile a şezut jos. (…) Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. (Daniel 7:9-10)
V-a fost vreodată frică atunci când v-aţi gândit la judecata lui Dumnezeu? Realitatea este că nu e uşor de înţeles conceptul biblic de judecată. De obicei ne gândim la el ca la un lucru negativ, deşi acest element nu ar trebui să corespundă unui lucru negativ din moment ce este legat de acţiunile Tatălui ceresc. Dimpotrivă, trebuie susţinut de scopuri sfinte, drepte şi bune, aidoma caracterului lui Dumnezeu revelat în Sfintele Scripturi.
Pe tot parcursul cărţii lui Daniel reapare tema judecăţii. Numele autorului, Daniel, înseamnă „Judecătorul meu este Dumnezeu”. Dumnezeu intervine în rezolvarea finală a fiecărei crize prin care trec protagonistul cărţii şi prietenii lui şi la fel se întâmplă în evenimentele finale din fiecare viziune profetică, printr-un act care îi absolvă pe copiii Săi şi prin care dă o sentinţă împotriva duşmanilor lor. Fiecare capitol din cartea lui Daniel conţine cel puţin o trimitere la tema judecăţii. Printre diversele scene în care apare o judecată, se numără, de exemplu, şi cea a falsei şi adevăratei filosofii a educaţiei, care îi diferenţiază pe studenţii evrei de restul tinerilor. Ce îi face pe ei mai inteligenţi, remarcabili printre atâţia alţii din aceeaşi şcoală? Apare aici ideea că este vorba despre un regim alimentar sănătos faţă de unul nesănătos. Caldeenii credeau că alimentaţia lor este cea mai bună. Însă Daniel şi prietenii lui decid să aibă un alt stil de viaţă, care să le permită să profite de educaţia care le este oferită. Tema judecăţii reiese şi din evaluarea împărăţiilor acestei lumi trecătoare şi fragile, faţă de împărăţia lui Dumnezeu, solidă şi veşnică, sau din respectul faţă de falsa ori adevărata închinare, din comportamentul plin de pretenţii şi orgolii al împăratului Nebucadneţar, ca şi, printre altele, din relatarea sacrilegiului făcut de împăratul Belşaţar.
Deznodământul istoriei omenirii şi al copiilor lui Dumnezeu este determinat de Providenţa divină: printr-o judecată, voinţa suverană pronunţă ultimul cuvânt şi pune capăt istoriei.
Totuşi există un Dumnezeu în cer… şi El este adevăratul Judecător al faptelor noastre. Nu avem motive să ne temem de judecată odată ce, prin natura Lui, El este îndurător.
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
