[d] Puterea superioară a lui Dumnezeu

Tu vei spune tot ce-ți voi porunci Eu, iar fratele tău, Aaron, va vorbi lui Faraon ca să lase pe copiii lui Israel să plece din țara lui. (Exodul 7:2)

Domnul l-a îndemnat pe Moise să se ducă iarăși la copiii lui Israel și să le repete promisiunile legate de eliberare, aducându-le o asigurare proaspătă a călăuzirii divine. Moise s-a dus, așa cum i s-a poruncit, însă poporul nu dorea să-l primească; inimile lor erau pline de înverșunare, biciul încă le suna în urechi, strigătele de chin și durere acopereau orice alte zgomote și astfel ei nu erau dispuși să asculte. Moise și-a plecat capul în umilință, cu dezamăgire, și din nou s-a auzit vocea lui Dumnezeu vorbindu-i: „Du-te și vorbește lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să lase pe copiii lui Israel să iasă din țara lui.”

A fost informat că monarhul urma să-și dea consimțământul doar după ce Dumnezeu avea să-Şi întindă mâna asupra Egiptului, rostind judecăți asupra lui și eliberând pe Israel cu mare putere… El avea să le arate, prin slujitorul Său Moise, că Acela care a creat cerurile și pământul este Dumnezeul cel viu și atotputernic, mai presus de toți dumnezeii, că puterea Sa este cea mai mare, că atotputernicia Sa putea aduce eliberare poporului Său cu mână tare și puternică. (…)

Supunându-se poruncii divine, Moise și Aaron au intrat din nou în sălile pline de splendoare ale palatului faraonului. Acolo, înconjurați de coloanele imense și bogat sculptate, de draperiile ornamentate și de podoabele bogate, de aur și argint și pietre prețioase, înaintea monarhului celei mai puternice împărății existente atunci, stăteau acești doi bărbați din neamul acela disprețuit, unul cu un toiag în mâna sa, venind încă o dată pentru a-i cere să lase pe poporul lor să plece.

Faraonul a cerut o minune. Moise și Aaron fuseseră învățați dinainte să știe ce au de făcut în cazul în care faraon avea să le ceară așa ceva, așa că Aaron a luat toiagul și l-a aruncat înaintea lui faraon. Acesta s-a transformat în șarpe. Dar faraon a trimis după „înțelepții și vrăjitorii lui” care, la porunca sa, „toți și-au aruncat toiegele și s-au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor”. Vrăjitorii aceia nu făcuseră ei înșiși ca toiegele lor să se transforme în șerpi, ci, prin magie, fiind ajutați de marele amăgitor, au făcut ca acestea să apară ca niște șerpi, pentru a contraface astfel lucrarea lui Dumnezeu. (…)

Lucrarea lui Dumnezeu s-a dovedit astfel a fi superioară lucrării lui Satana. – Signs of the Times, 11 martie 1880

Material preluat de pe devotionale.ro.