[Mi] Credința lui Avraam, partea I
„Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.” (Geneza 22:2)
Urmărește versiunea video aici.
Avraam era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a primit, în timpul unei viziuni de noapte, această teribilă și neașteptată poruncă. Urma să facă o călătorie de trei zile și avea suficient timp pentru reflecție. Cu cincizeci de ani în urmă, la porunca divină, el și-a lăsat tată, mamă, rude și prieteni, devenind peregrin și străin într-o țară care nu era a lui. S-a supus poruncii lui Dumnezeu și l-a alungat pe fiul său Ismael în pustie. Sufletul său a fost doborât de întristare atunci când a trebuit să se despartă de el și, cu siguranță, credința sa a fost încercată, totuși el s-a supus, pentru că Dumnezeu îi ceruse acest lucru.
Avraam a fost ispitit să creadă că, la urma urmei, e posibil să se fi înșelat. Lovit de durere, el s-a plecat înaintea lui Dumnezeu și s-a rugat așa cum nu se mai rugase niciodată pentru o confirmare a acestei porunci stranii, să primească mai multă lumină dacă trebuie să îndeplinească o atât de teribilă datorie. El și-a adus aminte de îngerii care au fost trimiși la el ca să-i spună despre planul lui Dumnezeu de a distruge Sodoma și de aceia care i-au adus făgăduința că avea să aibă propriul lui fiu. (…)
În cele din urmă l-a trezit cu blândețe pe Isaac, spunându-i că Dumnezeu i-a poruncit să-I aducă o jertfă pe un munte aflat la mare distanță și că el trebuie să-l însoțească. Şi-a chemat slujitorii și au făcut pregătirile necesare pentru această călătorie lungă. Dacă ar fi putut să-și despovăreze mintea împărtășindu-i Sarei ce i s-a cerut să facă, astfel încât să ducă împreună durerea și responsabilitatea, poate că s-ar fi simțit un pic ușurat; însă s-a hotărât să nu facă acest lucru, căci inima ei era atât de atașată de fiul ei și era posibil ca ea să-l împiedice să plece. A pornit în călătoria lui, Satana fiindu-i în preajmă și sugerându-i necredință și neputință.
Era a treia zi de când plecase în călătorie. Avraam își ridică ochii spre munți și vede deasupra unuia semnul promis. Privește cu seriozitate și iată că un nor strălucitor plana deasupra vârfului muntelui Moria.
Deși încă se afla la o mare distanță de munte, el a desfăcut poverile de pe umerii slujitorilor săi și i-a rugat să rămână acolo, între timp el punând lemnele pe umerii fiului său, iar el luând în mână cuțitul și focul. – Signs of the Times, 1 aprilie 1875
Material preluat de pe devotionale.ro.
