[joi] Câte o zi
Să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu. (Coloseni 1:10)
Mi-aduc aminte de ceea ce am citit odată despre un om în vârstă care fusese doborât de prea multă muncă, însă își căuta de lucru ca să aibă din ce trăi. Un nobil care avea o sută de lemne de tăiat a aflat de dorința bătrânelului. El i-a spus că, dacă va tăia lemnele, va primi o sută de dolari. Dar bătrânul i-a răspuns că îi este imposibil să facă acest lucru, pentru că este prea bătrân. „Ei bine”, i-a spus nobilul, „să facem altfel atunci. Poți să tai un lemn astăzi? Dacă da, o să-ți dau un dolar.” S-au învoit și omul a tăiat lemnul acela în ziua respectivă. „Acum”, i-a spus nobilul, „poți să tai și mâine un lemn”, iar în ziua următoare a tăiat un alt lemn și astfel toate lemnele au fost tăiate. Treaba a fost făcută în o sută de zile, iar lucrătorul era la fel de sănătos ca atunci când a început munca. A putut să taie pe rând lemnele, unul câte unul, dar când i s-a prezentat o lucrare atât de mare, i s-a părut imposibil de îndeplinit.
Aceasta constituie o bună ilustrație pentru mulți care sunt nehotărâți. Ei au dorința de a fi creștini, dar responsabilitățile unei vieți creștine li se par atât de mari, încât se tem de eșec și sunt aproape siguri că nu vor reuși dacă vor încerca. Însă când se ia în considerare că nu este treaba lor să întrevadă sfârșitul călătoriei creștine, ei nu trebuie să înțeleagă întregul parcurs și nici să îl străbată dintr-odată. Trebuie să facem față doar câte unei zile cu poverile și responsabilitățile ei.
Da, dragi prieteni, dragi tineri, ziua de mâine nu ne aparține. Trebuie să îndepliniți datoriile zilei de azi. Dacă vă hotărâți să fiți de partea Domnului, să ieșiți din lume, să vă despărțiți de ea și să alegeți să fiți fii și fiice ale Domnului atotputernic, să părăsiți rândurile vrăjmașului, să nu mai slujiți păcatului și lui Satana, puneți-vă ca țintă să vă faceți întotdeauna datoria de acum, cea prezentă. Preluați îndatoririle de astăzi, fiind conștienți că Domnul are așteptări de la voi, că sunteți responsabili în fața Creatorului vostru; aceste cerințe trebuie îndeplinite pe rând, luând în calcul câte o zi. Începeți, prin puterea Domnului, urmărind să obțineți biruința în ziua respectivă. – Signs of the Times, 31 ianuarie 1878
Material preluat de pe devotionale.ro.