[Miercuri] Bucuria înaintării lucrării lui Dumnezeu

Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogății pe care le-am pregătit ca să-Ți zidim o casă Ție, Numelui Tău celui sfânt, și ale Tale sunt toate. (1 Cronici 29:16)

La construirea templului, apelul pentru daruri a fost întâmpinat cu un răspuns din inimă. Poporul nu a dat de silă; ei s-au bucurat la gândul că se ridică o clădire pentru închinare lui Dumnezeu. În acest scop, ei au dăruit mai mult decât suficient. David a binecuvântat pe Domnul înaintea întregii adunări și a spus: „Căci ce sunt eu și ce este poporul meu ca să putem să-Ți aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-ți aducem.” (…)

David a înțeles bine de unde proveneau toate îndurările sale. O, ce bine ar fi dacă cei din zilele noastre, care se bucură de dragostea Mântuitorului, ar fi conștienți că argintul și aurul sunt ale Domnului, le-ar folosi pentru slava Sa și nu le-ar reține cu părere de rău pentru a se îmbogăți ei înșiși! El are dreptul de necontestat asupra a tot ceea ce a încredințat creaturilor Sale. Tot ce dețin ei Îi aparține Lui.

Sunt obiective înalte și sfinte, care necesită resurse; investind în acestea, ele vor aduce dătătorilor o bucurie mai mare și continuă decât dacă acestea ar fi fost cheltuite pentru mulțumirea personală sau strânse din lăcomie de câștig. (…)

Mulți rețin cu egoism posesiunile lor și își amăgesc conștiința alcătuind un plan de a face ceva măreț pentru cauza lui Dumnezeu după moartea lor. Ei întocmesc un testament prin care donează bisericii o sumă mare de bani împreună cu dobânzile aferente, și apoi stau liniștiți cu simțământul că au făcut tot ce li se cere. Oare prin aceasta au dovedit ei lepădare de sine? Dimpotrivă, nu au dovedit decât egoism. Când nu mai au la ce să-și folosească banii, își propun să Îi dea lui Dumnezeu. Însă îi rețin pentru ei cât de mult pot, până când sunt constrânși să renunțe la ei de vreun mesager pe care nu îl pot respinge.

Dumnezeu ne-a făcut pe toți ispravnicii Săi și nu ne-a îngăduit să ne neglijăm datoria sau s-o lăsăm pe seama altora. Apelul pentru mijloace pentru înaintarea adevărului nu va fi niciodată mai urgent ca acum. Banii noștri nu vor face niciodată mai mult bine decât acum, în prezent… Dacă lăsăm ca alții să facă ceea ce Domnul așteaptă de la noi, procedăm greșit și față de noi, și față de El, care ne-a dat totul… Dumnezeu lasă ca fiecare să facă ceea ce își propune în privința aceasta, pe tot parcursul vieții. – Review and Herald, 17 octombrie 1882

Material preluat de pe devotionale.ro.