[Miercuri] Om al lui Dumnezeu dimineața sau toată ziua?
Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: „Jumătate din casa ta să-mi dai, și n-aș intra cu tine, nu voi mânca pâine și nu voi bea apă în locul acesta.” (…) Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el (prorocul mincinos) și a mâncat pâine și a băut apă în casa lui. (1 Împărați 13:8,19)
Omul lui Dumnezeu are o chemare înaltă, o misiune specială și un cuvânt clar pentru popor din partea Domnului. Bărbatul credinței răspunde pozitiv chemării divine și își asumă responsabilitatea soliei. Mesajul pe care îl are de transmis nu este unul plăcut pentru poporul ce iubea păcatul. Vedem în acest trimis al cerului o persoană ascultătoare, plină de zel, un om activ, hotărât să își îndeplinească sarcina cu brio și un sol plin de curaj, care nu se teme de împărat și nu este interesat de ce se va întâmpla cu el. Dar cu toate aceste atuuri spirituale, omul lui Dumnezeu eșuează pentru că ceva lipsește. Ce anume? Dependența de Dumnezeu.
„Nu există siguranță pentru om, tânăr sau bătrân, decât dacă simte nevoia de a-L căuta pe Dumnezeu pentru sfat, la fiecare pas.” (Căminul adventist, p. 331.1)
Cei mai mulți creștini își încep ziua cu o rugăciune, cu un Doamne-ajută!, cu câteva rânduri citite din Cartea sfântă și cred că este suficient pentru alergarea unei zile. Seara, mulți regretă cuvintele pline de jignire, atitudinea nepotrivită care a rănit pe cineva drag și alte evenimente nedorite. Siguranța noastră nu este într-un ritual spiritual la startul zilei, ci în dependența mea și a ta de Hristos, clipă de clipă și pas cu pas. Nu uita rugăciunea din această dimineață peste un ceas, când vei fi în trafic și vei întâlni șoferi neatenți și nu uita misiunea atunci când colegul de la locul de muncă te invită la un pahar de bârfă. Chiar dacă de multe ori „este mai ușor să reziști la început decât să te împotrivești la sfârșit” (Leonardo da Vinci), Domnul să ne dea putere ca astăzi să rămânem pe calea Sa, iar când apar provocări, să ne unim glasul împreună cu poetul Traian Dorz și să spunem:
„Să ard de sete, tot n-aș bea din apele stricate
Ce le-ntâlnesc în calea mea prin lumea de păcate.
Să mor de foame tot n-ating mâncăruri otrăvite
Spre care ne-ncetat mă-mping păcate și ispite.”
Laurențiu Vasilache, student, Institutul Teologic Adventist – Cernica
Material preluat de pe devotionale.ro.
