[Duminică] Dalila
După aceea a iubit o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila. (Judecătorii 6:4)
Personajul Dalila intrigă și uimește în același timp. Și nu atât de mult ea, cât relația pe care a avut-o cu Samson. Sfânta Scriptură o prezintă ca pe o femeie de moravuri ușoare, dar cu o înțelepciune diabolică. Ea împreună cu oamenii cetății filistenilor au complotat în așa manieră încât l-au înfrânt pe Samson.
Numele Dalila se poate traduce prin „Mistuitoarea” și narațiunea biblică ne demonstrează că numele pe care îl poartă o reprezintă cu adevărat. Ea a mistuit, prin vorbele și prefăcătoria ei, viața unei persoane care încă de la naștere a fost dedicată lui Dumnezeu. Ellen G. White spune: „Ei nu îndrăzneau să încerce să îl prindă cât timp era stăpânit de puterea lui cea mare, dar planul era să afle, dacă era posibil, secretul puterii lui. De aceea au mituit-o pe Dalila cu bani, ca să afle lucrul acesta și să li-l dezvăluie.” (Patriarhi și profeți, p. 565, orig.)
Diavolul are ispite la tot pasul, luând forme după chipul fiecărei persoane. Dalila s-a folosit într-un mod greșit de iscusința și frumusețea pe care Dumnezeu i le dăduse. Tatăl ceresc ne înzestrează pe toți cu daruri spirituale, calități pe care noi ar trebui să le folosim pentru slava numelui Său. Tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem se datorează harului Său. O administrare greșită a ceea ce Dumnezeu ne oferă poate face din noi instrumente ale Diavolului. Poate că Domnul te-a înzestrat cu frumusețe, înțelepciune, o minte ageră sau calități muzicale deosebite; oricare ar fi darul sau darurile pe care Domnul ți le-a oferit, a făcut-o pentru ca tu să le folosești spre slava Lui și pentru binele celor din jurul tău.
Dalila a folosit iscusința și frumusețea ei pentru a nimici viața unui om care a fost judecător în Israel. Ea a profitat de slăbiciunea de caracter a lui Samson și în felul acesta a încercat să nimicească viața unui om.
Tu cum îți vei folosi darurile pe care le ai?
Ionuț Constantin, student Institutul Teologic Adventist – Cernica
Material preluat de pe devotionale.ro.