Sara – devoțional vineri

Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. (Evrei 11:11)

Una dintre cele mai mari dorinţe pe care le avea Sara era aceea de a deveni mamă. Câtă frustrare şi câtă amărăciune trebuie să se fi adunat în sufletul ei în timp ce anii treceau, iar ea era în continuare stearpă. Anii tinereţii au trecut şi a venit ziua în care, din punct de vedere biologic, Sara a trebuit să accepte faptul că pântecele său este „mort”. Ultima fărâmă de speranţă s-a spulberat în ziua în care a constatat că ei nu-i mai vine rânduiala femeilor, fiind în imposibilitatea de a mai zămisli. În disperarea ei, a recurs la soluţia Agar, pentru a avea un moştenitor legal. A fost suficient de convingătoare pentru a-l determina pe Avraam să intre la roaba lui, şi aşa s-a născut Ismael. Însă Dumnezeu avea un alt plan: copilul făgăduinţei, Isaac!

Într-o bună zi, această familie primeşte vizita a trei bărbaţi, Isus, împreună cu doi îngeri, coborâţi din cer pentru o misiune specială. Pe lângă descoperirea hotărârii lui Dumnezeu în legătură cu Sodoma, Isus mai are un mesaj important de transmis Sarei, prin Avraam: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu” (Geneza 18:10). Ea, Sara, la vârsta de nouăzeci de ani, să nască şi să ţină un copil pe genunchi? Pe Sara o pufneşte râsul gândindu-se la ridicolul situaţiei: o bătrânică proaspăt devenită mămică! Nu era un râs al necredinţei, ci un râs al neobişnuitei situaţii în care ea avea să fie pusă. Textul nostru ne spune că Sara, în ciuda situaţiei imposibile în care se afla, a crezut. Şi pentru că a crezut, a primit putere să zămislească! Ce lecţie uimitoare de credinţă!

Ai auzit vreodată pe cineva spunând că este imposibil să împlineşti Legea lui Dumnezeu în spiritul şi în litera ei? Sunt de acord. Noi singuri nu suntem în stare să facem nimic bun. Dar Dumnezeu a promis: „Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi Legile Mele” (Ezechiel 36: 27). Crezi că Dumnezeu poate să facă aceasta? Dacă tu crezi din toată inima, Dumnezeu îţi va da putere să împlineşti!

Florin Orodan, pastor, Conferința Banat

Material preluat de pe devotionale.ro.