Împuterniciți pentru slujire – devoțional
„Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Faptele Apostolilor 1:8
Lucrarea Duhului Sfânt este de a ne da putere să fim martori, putere să slujim. După înălţarea lui Hristos, făgăduinţa primirii puterii s-a împlinit la revărsarea Duhului Sfânt, după terminarea timpului de aşteptare în Ierusalim. Isus le-a spus ucenicilor să aştepte până când se va întâmpla ceva deosebit. Bineînţeles că dacă ei n-ar fi fost în stare să-şi dea seama ce anume şi când s-a întâmplat, cu greu ar fi ştiut când să încheie timpul de aşteptare. Ei ar putea încă lâncezi prin Ierusalim. Dar faptul că Isus a zis: „Zăboviţi până când”, le-a indicat faptul că ei trebuiau să aştepte să se întâmple ceva evident, deosebit.
Există oare ceva ce până astăzi noi n-am experimentat în plinătatea sa? „Revărsarea Duhului Sfânt asupra bisericii este privită ca un eveniment viitor, dar de fapt este privilegiul bisericii de a-l avea chiar acum. Căutaţi-L, rugaţi-vă pentru El, credeţi în El. Avem nevoie de El, iar cerul este nerăbdător să ni-L dăruiască.” Evanghelism, p. 701.
Aţi auzit vreodată despre ploaia târzie? Vă rugați pentru ploaia târzie, ori pentru Duhul Sfânt? Ştiţi care este diferenţa? Diferenţa este că ploaia târzie reprezintă ultima revărsare a Duhului Sfânt. Deci atunci când vă rugaţi pentru ploaia târzie, vă rugaţi pentru ultima revărsare. Numai Dumnezeu ştie când această ultimă revărsare va putea avea loc, pentru că doar El ştie când se va sfârşi lumea. Deci când vă rugaţi pentru ploaia târzie, într-un fel vă rugaţi pentru sfârșitul lumii, şi nici nu este o idee rea să faceţi aceasta. Dumnezeu ne invită să ne rugăm pentru Duhul Sfânt, o invitaţie simplă care nu se referă la vreun timp anume, aşa cum sugerează cuvântul târzie. Această invitaţie a fost prezentă şi validă încă din ziua Cincizecimii, şi chiar mai dinainte.
Dacă suntem invitaţi să ne rugăm pentru Duhul Sfânt, iar invitaţia este adresată bisericii, acest lucru se referă la ceva mai mult decât lucrarea de convertire pe care cerem ca Duhul Sfânt să o facă. Când cerem putere de a da mărturie, cerem ceva mai mult decât putere de a învinge, şi biruinţă asupra păcatelor. Când Duhul Sfânt este dat în plinătatea Sa, El ne este dat atât ca să ne facă martori pentru Hristos, cât şi să fim în stare să împărtăşim dragostea Sa şi cu alţii.
Material preluat de pe devotionale.ro.