Satana a fost judecat – devoțional

„Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Ioan 12:31

Duhul Sfânt dovedeşte lumea vinovată în ce priveşte judecata: „Fiindcă stăpânitorul acestei lumi este judecat” (Ioan 16:11). Ce ne spune aceasta despre rolul Duhului Sfânt? Răspunsul este că din moment ce prinţul acestei lumi este judecat, el fiind păcătosul originar, atunci toţi cei ce l-au urmat vor fi judecaţi şi ei. Atunci când Hitler, spre sfârșitul celui de al doilea război mondial, a descoperit că întreaga lume încerca să-i sape groapa, toţi cei ce-l urmau în idealurile lui au împărtăşit aceiaşi soartă. În momentul în care Goliat a căzut sub praştia lui David, toţi susţinătorii lui Goliat au ştiut că erau biruiţi, aşa că au început să fugă. Tot aşa şi Duhul Sfânt ne dă convingerea că la cruce când Isus a strigat: „S-a sfârşit”, cel rău a ştiut că el a fost învins, aşa cum oricine care a fost născut în această lume păcătoasă şi care refuză îndreptăţirea lui Isus, ajunge să ştie că-l aşteaptă doar o înfricoşată judecată.

Războiul s-a terminat. Războiul a fost câştigat. Si dacă tu eşti de partea câştigătorului, atunci veştile despre judecată, şi anume că prinţul acestei lumi a fost deja judecat, nu ne aduc teamă şi condamnare, ci numai speranţă, pace şi mulţumire. Totul depinde de ce parte te găseşti. Fiecare dintre noi are astăzi privilegiul de a alege din nou să fie de partea învingătorului.

Când capul lui Goliat a fost tăiat, cei din tabăra lui David au scos un strigăt de biruinţă. Tot aşa şi noi când aflăm că prin credinţa în Hristos noi nu vom ajunge nici măcar să fim judecaţi (Ioan 5:24), şi noi putem scoate un strigăt de bucurie. Lucrarea de convingere a Duhului Sfânt poate aduce nădejde şi mângâiere. Când El va veni, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

Lasă Duhul Sfânt astăzi să te convingă că dacă tu trăieşti o viaţă fără de Isus, indiferent cât de bună sau de rea este această viaţă, tu trăieşti de fapt o viaţă de păcat. Nu alege o viaţă lipsită de părtăşia cu Isus. Îmbărbătează-te cu gândul că acceptându-L pe Hristos în permanenţă, meritele neprihănirii pe care Hristos o prezintă înaintea Tatălui în dreptul tău este tot ceea ce îţi lipseşte. Hristos poate să aducă pe poporul Său în faţa tronului şi să-l prezinte ca fiind fără vină. Judecata nu este ceva de care noi trebuie să ne temem; dimpotrivă ea trebuie să fie un prilej de bucurie, întrucât bătălia a fost deja câştigată. Ea a fost câştigată la cruce şi de aceea mântuirea ne este asigurată. Acesta este adevărul pe care Duhul Sfânt doreşte să-l prezinte atenţiei noastre.

Material preluat de pe devotionale.ro.