SĂ PREȚUIM DARUL LUI DUMNEZEU NUMIT TIMP

Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei… Plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui. 
Eclesiastul 3:1–4 

Cel mai important moment al vieții nu se află nici în viitor, nici în trecut. Este chiar acum. Poate că acest lucru sună ciudat pentru aceia dintre noi care avem privirea ațintită spre viitor. Avem o mulțime de planuri, lucruri pe care vrem să le facem, castele de construit și obiective de atins. Trăim pentru succesul care, cu siguranță, va veni. Credem că cel mai important moment al vieții este încă înaintea noastră.

Pentru alții dintre noi, cele mai mărețe clipe sunt deja în spate. Ne amintim luptele pe care le-am dus și câștigat, strălucirea și recunoașterea care ne-au încununat cariera. Credem că cele mai importante momente sunt deja în trecut. Și totuși, ziua de astăzi este singura clipă pe care o deținem cu adevărat.

O poveste veche relatează despre un grup de bărbați care se certau asupra celui mai bun moment pentru a tăia un frasin. Unul spunea că primăvara, când seva urcă. Altul zicea: „Nu, vara e cel mai bine, pentru că atunci lemnul e la calitatea maximă.” Al treilea nu era deloc de acord: „Toamna e cel mai bun moment, pentru că seva s-a maturizat și a întărit lemnul.” Al patrulea spunea: „Iarna e momentul ideal, pentru că seva dispare, iar lemnul se taie ușor.”

În cele din urmă, au decis să meargă la un expert agricol din zonă și să-l întrebe. Acesta i-a ascultat pe toți și apoi, întrebat direct, a răspuns după o clipă de gândire: „Cel mai bun moment, domnilor, este atunci când vedeți unul, pentru că s-ar putea să nu mai fie acolo data viitoare când treceți pe lângă el.”

Dumnezeu pune mare accent pe prezent. „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 4:7) și „Acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2). Acum este singurul timp pe care îl avem cu adevărat, singurul moment în care putem face voia Lui prețioasă. Nu amâna pe mâine, căci ceasul s-ar putea să se oprească. Ziua de azi este aici. Timpul nu așteaptă pe nimeni. Nu avem la dispoziție decât acest moment – acum. Timpul de a face ceva cu privire la viața veșnică este doar astăzi. Mâine nu a venit încă și nici nu este garantat. Ieri este deja istorie. Dar avem prezentul, astăzi! Să prețuim darul lui Dumnezeu numit timp și să nu risipim nicio clipă.

autor: Mary Ranjan


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.