Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.
Matei 21:22
Magazinul Costco Wholesale este un magazin imens, care este de obicei aglomerat, mai ales în weekenduri. Pentru a evita aglomerația și cozile lungi de la casele de marcat, îmi place să merg într-o zi din timpul săptămânii.
Într-o frumoasă zi de primăvară, m-am hotărât să merg la Costco și să-mi iau provizii în vrac pentru casă. Ca de obicei, am mers la începutul după-amiezii. Întotdeauna îmi fac provizii de lapte de migdale și de soia și iau un bax de câte 12 cutii de fiecare. Înainte de a mă îndrepta spre raionul de lapte vegetal, mă rog întotdeauna să găsesc pe cineva dispus să mă ajute să car baxurile grele de lapte și să le pun în coșul meu de cumpărături. După ce m-am rugat, m-am dus la raionul unde se aflau aceste produse și am fost foarte fericită să văd un domn drăguț care stătea chiar în fața cutiilor de lapte. L-am întrebat imediat dacă mă poate ajuta să pun cele două cutii mari în căruciorul meu. El a fost de acord cu amabilitate și le-a așezat în coșul de cumpărături. Am stat puțin de vorbă și i-am împărtășit o mică broșură inspiratoare pe care o aveam mereu în poșetă. A luat-o cu amabilitate și mi-a mulțumit.
Când am terminat cumpărăturile și am plecat din magazin, m-am rugat din nou ca Dumnezeu să trimită pe cineva care să mă ajute să ridic baxurile din căruciorul de cumpărături în portbagajul mașinii mele. În timp ce mă îndreptam spre mașină, am văzut un bărbat tânăr și pe cei doi copii mici ai săi mergând în fața mea. Ne-am recunoscut unul pe celălalt, deoarece lucra în complexul meu de birouri. L-am rugat să mă ajute să urc baxurile în mașină, iar el m-a ajutat cu amabilitate. Se pare că același tânăr mă ajutase anterior, cu câteva luni în urmă, să pun baxurile de lapte în portbagajul mașinii mele. A fost o mare coincidență să-l revăd după atâta timp – exact în momentul în care aveam nevoie de ajutorul lui. Mi-a spus că își amintea că mă ajutase și înainte. Am fost atât de uimită și de recunoscătoare la adresa lui Dumnezeu pentru că a ascultat rugăciunea mea simplă și umilă de a găsi ajutor la momentul potrivit, când aveam nevoie de el. Nimic nu este prea mic pentru a-l aduce la Dumnezeu în rugăciune.
Draga mea soră, te rog să îți amintești că Marele nostru Dumnezeu vrea să te ajute, indiferent de problemele sau de nevoile tale. El este întotdeauna acolo și Îi place să ne rugăm, să ne întoarcem spre El pentru ajutor. Să ne punem întotdeauna credința și încrederea în El!