Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Luca 19:10
În timp ce mă plimbam pe străzile plăcute și pline de verdeață din apropierea casei mele, am observat un afiș lipit de un copac. Acesta avea fotografia unei păsări mici, un papagal drăguț. Afișul anunța că animalul de companie drag cuiva s-a pierdut. Textul de pe afiș indica faptul că Juzi fusese crescută în casă și că nu s-ar descurca prea bine dacă ar rămâne singură în libertate. Se oferea o recompensă pentru întoarcerea ei în siguranță. Sunt sigură că orice iubitor de animale de companie poate înțelege suferința proprietarilor.
În timp ce îmi continuam plimbarea, în căutarea unui papagal, am trecut pe lângă mai multe exemplare ale afișului, pe diferite străzi. Este evident că proprietarii lui Juzi făcuseră eforturi considerabile pentru a-și căuta pasărea pierdută și pentru a-i alerta pe toți vecinii că aceasta lipsește. Din păcate, nu am aflat niciodată dacă micuța Juzi a fost sau nu găsită și dusă la casa ei. Totuși, știu că au existat finaluri fericite pentru mai multe povestiri bine cunoscute din Scriptură despre pierduți și găsiți.
În capitolul 15 al Evangheliei sale, Luca relatează parabolele lui Isus despre oaia pierdută, banul pierdut și fiul pierdut. Când am recitit recent Luca 15, am observat în mod deosebit contextul. Isus a povestit aceste parabole unui auditoriu format din vameși și păcătoși, în timp ce un grup de farisei și învățători ai legii murmurau dezaprobarea față de oamenii în compania cărora El a ales să rămână.
De asemenea, m-a impresionat din nou faptul că fiecare povestire se încheie cu o sărbătoare. Păstorul care își găsește oaia pierdută, femeia care își găsește banul pierdut și tatăl care își primește fiul risipitor acasă, toți erau bucuroși că ceea ce era pierdut fusese acum găsit. Cu toții și-au chemat prietenii și vecinii să sărbătorească împreună cu ei. Bineînțeles, în termeni omenești, acest răspuns nu este surprinzător. Uimitoare este însă informația pe care Isus o include: „Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți, care n-au nevoie de pocăință (Luca 15:7). Și nu doar bucurie în ceruri, ci și sărbătoare!
Ce vești bune! Cerul este gata și așteaptă să sărbătorească cu tine, cu mine, cu oricine dorește să fie găsit.