De aceea, mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr.
1 Tesaloniceni 5:11
Am căutat în geantă biletul de autobuz. Șase persoane urcaseră înaintea mea, ceea ce mi-a dat suficient timp să am pregătit biletul corect. Dar am fost distrasă, urmărind cum se umplea autobuzul, îngrijorată că s-ar putea să nu prind un loc. Apoi, în ultima clipă, am decis să folosesc măruntul din geantă.
Cu mâinile amorțite de frig, am scos o bancnotă de 5 lire sterline și m-am căutat din nou pentru rest. Am văzut o monedă de 2 lire sterline, dar eram sigură că aveam și niște monede mai mici pe care puteam să le folosesc. Voiam să le scot din geantă, însă degetele mele înghețate nu mă ajutau. Fața mi s-a încins de jenă.
M-am gândit să dau întâi moneda de 2 lire sterline, deși eram conștientă că întârzii autobuzul. Mulți dintre pasageri așteptaseră deja aproape o jumătate de oră ca autobuzul să vină. După mai multe încercări, am reușit. Am plătit prețul biletului, mi l-am luat și m-am îndreptat spre partea din spate a autobuzului.
La următoarea stație, pasagerii au coborât, dar nimeni nu s-a urcat. Apoi am observat o doamnă în vârstă cu un baston care se îndrepta încet pe trotuar spre noi. Ceva din mișcările ei îmi spunea că se îndrepta spre autobuz. Așteptați! Am vrut să strig. Doamna aceea aleargă spre autobuz! Deși, în realitate, ceea ce descrisesem ca fiind o alergare era doar o târâre lentă. Dar șoferul nu a așteptat. Ușile s-au închis. Autobuzul a mers înainte. Inima mea s-a mâhnit și m-am certat pentru că nu l-am strigat pe șofer. În mod surprinzător, în clipa următoare a oprit lângă ea, a deschis ușile și a așteptat ca ea să se urce în autobuz și să se așeze.
Apoi am reflectat. Faptul că am răscolit monedele din poșetă a întârziat autobuzul și a făcut posibil ca ea să se apropie suficient de mult de stație pentru ca șoferul să îi recunoască intenția. Nu știm întotdeauna momentele în care acțiunile noastre au fost provocate de Duhul Sfânt sau impactul lor asupra unei alte vieți. Așadar, fiți încurajate, surorile mele, în timp ce continuați să răspundeți la aceleași imbolduri blânde. Și, Doamne, când voi fi bătrână și înceată, mă rog pentru șoferii de autobuz răbdători și pentru pasagerii hotărâți să găsească banii potriviți.