CHEMATE ÎN SERVICIU ACTIV

Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.
1 Petru 4:10

În timp ce urmăream un interviu la televizor, am ascultat-o pe persoana intervievată referindu-se la munca ei ca fiind „datoria ei”. M-am concentrat pe sentimentul ei de loialitate și angajament față de afacere. Cu toate acestea, mai târziu în cursul zilei, m-am gândit mai mult la cuvântul „datorie” în ceea ce privește femeile creștine. Ce înseamnă acest cuvânt? Adesea, asimilăm „datoria” cu aducerea sufletelor la Hristos. Deși acesta este scopul final, mă întreb dacă ne luăm timp să ne gândim, în mod semnificativ, la plan sau strategie.

Din Scriptură aflăm că ar trebui să folosim orice dar pe care îl avem pentru a-i sluji pe alții ca administratori credincioși ai harului lui Dumnezeu în diferitele sale forme.

Fiecare dintre noi are un portofoliu unic de talente și daruri care îi pot influența pe ceilalți. În calitate de femei, Dumnezeu ne binecuvântează prin actele noastre de slujire. Un bun exemplu de luat în considerare este îndemnarea sau încurajarea reciprocă. Situațiile dificile de la locul de muncă, relațiile, finanțele, toate acestea pot descuraja. O ureche care ascultă, un telefon, o felicitare pentru a spune: „Mă gândesc la tine”, un voucher, o masă, o ofertă de a avea grijă de copii și un strop de empatie autentică sunt modalități bune pentru a arăta încurajare.

Și nu uitați, nu este nevoie de un public sau de o proclamație pentru ca sora dumneavoastră în Hristos să știe că vă rugați pentru ea. Ea își va da seama că cineva s-a rugat prin spiritul revigorant de pace pe care îl va experimenta. Vom avea un impact ca femei creștine dacă ne vom ruga cu și pentru cealaltă. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). Faptele noastre de slujire demonstrează dragostea lui Hristos. Ne zidim și ne încurajăm surorile atunci când ne rugăm una pentru cealaltă și mijlocim în favoarea lor. El ascultă!

Cu toate am fost chemate la o datorie activă! Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu tu, atunci cine?

autor: Iris Anderson Miles


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.