ACESTA ESTE PLANUL TĂU?

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”
Ieremia 29:11

A intrat în viața mea în anul în care am împlinit 37 de ani. Era maratonist și speram, în secret, că mă va învăța să alerg. Îi plăceau drumețiile, iar mie îmi plăceau munții. Nu aș fi putut spera la o potrivire mai bună. Timp de paisprezece ani, am alergat împreună, am făcut drumeții împreună și am călătorit prin lume. Apoi, într-o zi, am primit un telefon de la șerif care mi-a frânt inima. Niște bicicliști de munte îl găsiseră pe soțul meu mort pe un traseu de drumeție.

În următoarele câteva săptămâni, am fost în stare de șoc. M-am trezit confuză, dezorientată și furioasă! Am petrecut ore întregi în biblioteca locală, căutând cărți despre cum să fac față durerii. Îmi doream cu disperare să înțeleg cum să pășesc pe acest câmp minat. Am devorat făgăduințe biblice despre mângâiere și speranță. Am evitat să ascult radioul sau să mă uit la televizor la ceva despre dragoste. Am vrut să exclud totul din mintea mea! Uram oamenii fericiți, care păreau să-și vadă de viața lor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În timp ce încercam să mă obișnuiesc cu noua mea normalitate, mă măsuram cu cele cinci etape ale durerii și mă întrebam dacă voi supraviețui acestei perioade. 

Strigând către Dumnezeu, L-am rugat în permanență să mă ajute să înțeleg. Am scris texte din Biblie pe cartonașe și le-am purtat în poșetă. Prin citirea Bibliei și prin rugăciune, Dumnezeu mi-a reamintit dragostea Sa necondiționată. Mi-a spus din nou că avea planuri mărețe pentru mine. În următoarele câteva luni, am început să pășesc mai încrezătoare. Viața a început încet să meargă din nou înainte și am descoperit că și alții puteau învăța din experiența mea și puteau primi alinare pentru propria lor durere.

Durerea de inimă provocată de pierderea soțului meu m-a ajutat să-mi resetez obiectivele, concentrarea și dorințele. Vreau să vă încurajez, dacă treceți printr-o experiență similară, să ajungeți la Isus. El este cel mai bun Prieten al vostru. Vorbiți cu El și citiți Cuvântul Său. Așa am găsit vindecarea de care aveam nevoie cu disperare. Vă veți găsi vindecarea în același loc.

Dumnezeu are un scop și un plan pentru fiecare dintre noi. El ne vede lacrimile. El ne cunoaște durerea inimii și plânge atunci când plângem noi. Și Dumnezeu, care ne iubește atât de mult, ne-a promis un Cer în care nu vor mai fi lacrimi, căci El le va șterge pe toate!   

autor: Judy Casper


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.