CHARM

Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor care caută pe Domnul! Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat fața Lui!
1 Cronici 16:10,11

În cursul anului trecut, familia mea a adoptat o altă pisică, pe care am numit-o Charm. Ea am fost găsită de pastorul nostru când el și un grup de prieteni din biserică se îndreptau spre o piață asiatică. Au auzit un mieunat disperat și au tras pe dreapta pentru a descoperi o pisicuță sub mașina lor. Imediat, au sunat la toate adăposturile din apropiere, dar pentru că era Ziua Muncii, nimeni nu le-a răspuns la apeluri. Apoi, cineva din grup mi-a trimis un mesaj în care m-a întrebat dacă vreau să iau pisica. Încântată, nu am ezitat și am spus că sunt de acord să o adoptăm.

În lunile următoare, Charm s-a adaptat la o viață de familie cu alte două pisici. La scurt timp după ce am luat-o, am început să observ că își făcea din camera mea casa ei. În timp ce celelalte pisici ale noastre dormeau în sufragerie sau în camera părinților mei, Charm îmi revendica patul. Pe parcursul verii, s-a atașat atât de mult de mine, încât, dacă eram la birou, era și ea acolo. Dacă mă duceam la baie, Charm mă urma. Când coboram scările, ea era pe urmele mele. Dacă mă întorceam în camera mea, nu dura mult până când ea era acolo, alergând cu mine pe scări.

Am devenit atât de amuzată de comportamentul ei, încât nu m-am putut abține să nu mă gândesc la aplicația spirituală. Celelalte două pisici ale mele nu au vrut niciodată să fie cu mine. De fapt, veneau în camera mea doar pentru că le dădeam de mâncare acolo. Cât de mult semănăm cu acele două pisici! Nu dorim, de fapt, să avem părtășie cu Hristos. Uneori, singurul motiv pentru care ne comportăm așa este pentru că știm că El ne va binecuvânta. E dureros lucrul acesta când ajungi să-l conștientizezi! Am recunoscut că am fost de vină în acest domeniu. Au fost momente în care nu mi-am dorit o relație personală cu Hristos. Nu am vrut să fiu cu El. Mi se părea, cumva, mai ușor, mai puțin complicat, să-mi fac viața pe cont propriu.

Urmărind comportamentul lui Charm, mi-am dat seama că ar trebui să vreau să fiu cu Mântuitorul meu chiar mai mult decât vrea Charm să fie cu mine. Ar trebui să-L urmez pe El peste tot. Ar trebui să stau lângă El. Iar când Îl pierd din vedere, ar trebui să-L caut mereu.

Aceasta să fie rugăciunea noastră de astăzi – să căutăm prezența Lui clipă de clipă. 

autor: Madeleine E. Miyashiro


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.