RÂSUL ESTE UN MEDICAMENT FORMIDABIL

Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.
Iov 8:21

Recent am citit un articol interesant despre râs, care m-a impresionat profund. Nu știam că râsul contribuie atât de semnificativ la longevitatea și la bunăstarea unei persoane. Cercetările au arătat că acesta ne crește durata de viață, declanșează eliberarea de endorfine, care promovează o stare de bine, protejează inima, îmbunătățesc funcția vaselor de sânge, cresc fluxul sanguin, reduc stresul și anxietatea și multe altele.

Râsul îmbogățește viața noastră și pe a celor cu care venim în contact și ne ajută să ne simțim mai bine. Acum, că știu cât de benefic este râsul, intenționez să fiu mai atentă în privința lui.

 Râsul este o alegere liberă. Putem alege să râdem și să fim veseli sau putem alege să fim triști și nefericiți. În ciuda evenimentelor terifiante și sfâșietoare care au loc peste tot, ar trebui să ne facem timp să râdem!

Cu mulți ani în urmă, pe vremea când familia mea locuia în Ionia, Michigan, Statele Unite ale Americii, discutam cu o prietenă la telefon și i-am spus o glumă care ne-a făcut pe amândouă să râdem. Soțul meu, care stătea la masă, a auzit și l-am văzut cum se străduia să nu râdă. Fiica noastră în vârstă de trei ani, Ngozi, a strigat: „Tată, poți să râzi; pentru mine este în regulă.” Am fost uimită să o aud spunând aceste cuvinte și am râs și mai mult văzându-l pe soțul meu cum abia se abținea să nu râdă la încurajările ei.

Soțul meu și cu mine ne bucurăm să ne întâlnim în mod regulat cu prieteni speciali. Râdem mult și ne bucurăm de multă voie bună. Pentru noi, râsul este un medicament formidabil; el face ca un sentiment de bine să curgă prin corpurile noastre și ne pune într-o dispoziție fericită. Când râzi, îi faci și pe ceilalți să vrea să râdă. În aceste vremuri îngrozitoare, de incertitudine, frică, disperare și moarte, trebuie să râdem mai mult, să ne rugăm continuu și să avem încredere în Dumnezeu. Cu El, totul va fi bine.

Doamne, Îți mulțumesc pentru darul frumos al râsului! Ajută-ne să-l folosim într-un mod care să-i facă pe oameni să zâmbească și să aducă bucurie în viețile lor. Și indiferent de situațiile dificile pe care le întâlnim, fie ca ceilalți să vadă imaginea Ta reflectată în noi și să fie încurajați să râdă și ei.

autor: Shirley C. Iheanacho


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.