LASĂ-L PE ISUS SĂ TE GHIDEZE!

Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
Psalmii 50:15

Nu cu mult timp în urmă m-am îndreptat spre sud pe Autostrada 95 și, întrucât călătorisem în mai multe rânduri spre acea destinație, nu am simțit nevoia să folosesc GPS-ul. Cu toate acestea, după ce am călătorit aproximativ 300 de kilometri, am simțit imboldul să îl pornesc. La scurt timp după aceea, a apărut un semn intermitent: accident în față, benzi închise. M-am întrebat de ce această informație a fost dată cu atât de mult timp înainte. Nu ar fi trebuit să fie rezolvată până la sosirea mea?

Am verificat indicațiile de pe ecran, iar acestea se reajustaseră, astfel încât trebuia să ies și să urmez un ocol. Am oprit navigarea și am reintrodus destinația mea. Au apărut aceleași indicații. Am încercat să forțez dispozitivul de mai multe ori să mă ducă pe traseul care îmi era familiar.

Când am ajuns la ieșirea revizuită, traficul se aglomerase și a trebuit să folosesc banda de urgență pentru a ieși. Este posibil ca ocolul meu să mă fi îndepărtat cu 30 sau mai mulți kilometri de la traseul inițial, dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ascultat de imboldul Duhului Sfânt de a conecta GPS-ul și de a urma instrucțiunile.

În această viață, vom întâlni puncte dificile, obstacole și baricade care pot necesita ocoluri. Deși nefamiliare, nu trebuie să ne oprim. Viteza poate scădea, semnele care ne îndrumă în călătoria noastră se pot înmulți, dar asigură-te că citești semnele și că urmezi instrucțiunile!

GPS-ul meu a continuat să afișeze aceleași informații. Când mă gândesc la acest mesaj persistent, îmi amintesc de faptul că Dumnezeu îi caută cu insistență pe copiii Săi. „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).

Satana se va folosi de tot felul de distrageri pentru a te întrerupe în călătoria ta, dar să știi că GPS-ul tău, Cuvântul lui Dumnezeu, nu va da greș niciodată și te va ține pe calea neprihănirii. Psalmii 32:8 afirmă: „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie să o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra Ta.”

autor: Mary Head Brooks


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.