Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.
1 Petru 5:7
Ce făcusem ca să merit să fiu izolată în această cameră care avea fereastra cu gratii și fără priveliște? Nu puteam înțelege de ce eram supusă unui astfel de tratament. Frica și teroarea m-au cuprins când mi-am dat seama că eram la mila lor. Am crescut la țară. Nu mi-a plăcut viața la oraș și am locuit acolo doar patru ani, suficient pentru a-mi finaliza pregătirea de asistent medical autorizat. În acest timp, am suferit o depresie severă și am avut nevoie de terapie electroconvulsivă (ECT). După ce mi-am revenit, am recunoscut că aveam nevoie de ajutor. Deși nu mi-am dat seama la momentul respectiv, Duhul Sfânt lucra la inima mea. Am început să caut diverse credințe și practici, inclusiv meditația transcendentală.
În timpul unei vacanțe de lucru în Noua Zeelandă, am continuat să mă rog și L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate adevărata Sa biserică – dacă avea una. De fiecare dată când intram într-o biserică nouă, Îl rugam să mă păzească să nu fiu înșelată. Căutam o biserică care să practice botezul prin scufundare. Mai era ceva în care trebuiau să creadă, dar nu puteam identifica ce anume. Dezamăgită, după nouă luni, am navigat spre casă, în Australia, și am împărtășit experiențele mele cu vecinii mei în vârstă, care fuseseră amabili cu mine de-a lungul anilor. Obișnuiam să mă plimb cu calul meu pe potecile din apropierea proprietății lor. Ei mi-au sugerat să încerc Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, având în vedere că încercasem mai toate celelalte biserici. Asta m-a șocat! Credeam că este o sectă care se închina sâmbăta. Am întrebat dacă se botează prin scufundare. Da, așa este! Interesul meu a crescut. Am întrebat dacă pot merge la biserică cu ei săptămâna viitoare și au aranjat ca fiica lor căsătorită să mă ducă. Am știut în primul Sabat că aceasta era biserica pe care o căutam.
Au trecut mulți ani de când mă aflam în spital, închisă pentru tratamentul tulburării bipolare. Medicamentul monitorizat este singurul ajutor pe termen lung și, pentru că îl iau în mod regulat acum, am dus o viață aproape normală. După ce m-am pensionat, am studiat educație pastorală clinică și am fost capelan voluntar de spital în cadrul conferinței noastre timp de cinci ani.
Îmi datorez viața vegherii protectoare a lui Dumnezeu și credincioșiei Sale în toate dificultățile vieții. La vârsta de șaptezeci și patru de ani, știu fără îndoială că alături de Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile!
