LECȚII DE LA O PLANTĂ

Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în țărână, înverzește iarăși de mirosul apei și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
Iov 14:8,9

M-am trezit cu planta în minte. În decurs de o oră am vizionat douăzeci de videoclipuri pe YouTube și am parcurs jumătate din tot atâtea pagini web pentru a găsi cele mai bune sfaturi de îngrijire pentru orhideea mea. Dacă ați ținut vreodată una dintre aceste plante tropicale în timpul iernii, poate înțelegeți cât de dificil este să le țineți în viață. Prietena mea îmi încredințase această responsabilitate atunci când îmi dăruise orhideea.

La început, nu am apreciat darul ei. Prietenia noastră era tensionată de luni de zile și renunțasem să mai încerc. Vorbisem despre asta, o iertasem din nou, doar pentru a fi dezamăgită din nou. Apoi a venit planta. O scuză nerostită? m-am gândit. Am lăsat-o în ambalajul de plastic, așteptându-mă să moară în câteva zile. Când nu a murit, am desfăcut-o, am așezat-o pe un pervaz și am început să o ud de două ori pe săptămână.

O săptămână mai târziu, am văzut un nou mugur gata să înflorească. I-am dat mai multă apă (prea multă!) și am început să îi spun cuvinte de încurajare plantei mele. Părea să se descurce bine până când a început să se ofilească și, în cele din urmă, doi muguri aproape înfloriți au căzut de pe tulpină.

Acum, cu noile mele cunoștințe, am repoziționat planta într-un loc în care să primească lumină solară indirectă. Apoi am luat cu încredere o foarfecă curată și am ajuns la tulpina de unde căzuseră mugurii. Am tăiat un centimetru deasupra nodului în care a înmugurit cea mai joasă floare. Apoi, am pus trei cuburi de gheață sub frunze pentru a uda rădăcinile.

Astăzi este ziua ei de naștere! mi-am amintit. Ironic că mă trezisem gândindu-mă la planta pe care mi-o dăruise. Dintr-odată, planta a devenit un simbol al prieteniei noastre. Ca și planta mea, prieteniile sunt frumoase. Pentru a întreține o plantă frumoasă și sănătoasă, există responsabilități precise care trebuie îndeplinite. În același mod, și relațiile sănătoase cu cei pe care îi iubim trebuie să fie întreținute.

Cum rămâne cu relația mea cu Dumnezeu? m-am gândit. Sunt angajată într-un proces de creștere spirituală? Îmi cultiv prietenia noastră prin rugăciune și prin Cuvânt? Slavă Domnului că avem un Grădinar mereu răbdător și plin de compasiune, care știe cum să ne îngrijească cel mai bine. Mulțumită grijii Sale tandre, putem înflori în frumusețea Sa. Fie ca toate să răspundem la grija Lui astăzi!

autor: Kimasha P. Williams


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.