ARDEII GRAȘI ȘI CREDINȚA

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Evrei 11:1

Într-un an, în luna decembrie, am început în sfârșit un proiect la care intenționam să ajung de mai multe luni: grădina din spatele casei. Aveam pământul, recipientele și semințele de ardei gras. Eram atât de entuziasmată să încep!

Am pornit la treabă, umplând recipientele cu pământ și plantând semințele de ardei gras. Eram încântată, dar temătoare, pentru că nu știam cum vor ieși. Când mergeam dimineața să le ud, am început să mă întreb când vor începe să crească, dacă vor crește într-adevăr, și când voi vedea prima plantă. În minte mea, mă puteam vedea deja culegând ardei. Poate unii mai mari, și alții mai mici. Nu eram prea pretențioasă. Pur și simplu nu îmi plăcea neliniștea din timpul perioadei de așteptare. Voiam să văd ceva creștere mai repede. Am început să caut puțin să aflu cât ar trebui să dureze până când urma să văd răsadurile ieșind din pământ.

La fel mă simt și mă port uneori când Îi cer ceva lui Dumnezeu. Am plantat o sămânță spirituală de credință în ceva și îmi doresc să văd lucrul acela împlinindu‑se. Rapid. Uneori simt anxietate și puțină frustrare și nerăbdare așteptând rezultatele. Îmi doresc doar să văd că se întâmplă. De ce durează atât de mult? Mă întreb. Nu știe Dumnezeu că am nevoie de lucrul acesta sau că trebuie să ajung în locul acela sau să ating acest țel pentru a mă simți mai împlinită și fericită?

Bineînțeles, Dumnezeu știe totul. El știe lucruri pe care eu nu le știu, și El știe cu siguranță ce este cel mai bine pentru mine. Uneori așteptarea este lucrul cel mai bun. Îmi imaginez că la fel cum nerăbdarea mea de a ajunge să culeg ardei din grădină nu îi va face să crească mai repede, nici nerăbdarea mea ca Dumnezeu să îmi îndeplinească cererile nu le va face să se întâmple mai repede. Poate doar va face așteptarea frustrantă și dificilă. În schimb, așteptarea mea ar putea fi productivă dacă aș face tot ceea ce pot pentru a încuraja creșterea ardeilor mei. Pot să mă asigur că au un mediu care să îi ajute să crească, iar restul să las în mâna lui Dumnezeu.

Asta sună ca o rețetă bună nu doar pentru ardei, ci pentru orice lucru pe care îl așteptăm de la Dumnezeu.

autor: Mirian Taylor


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.