TESTUL SABATULUI

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra!
Psalmii 37:5

În timpul adolescenței, Dumnezeu mi-a devenit un prieten care niciodată nu m-a trădat și nu m-a înșelat, spre deosebire de prietenii mei pământești.

Am văzut mâna lui Dumnezeu în viața mea atunci când a trebuit să aleg între educația viitoare și credință. În clasa a XI-a trebuia să dau niște examene pentru a lua o diplomă. M-am rugat pe tot parcursul anului ca examenele să nu fie programate într-o sâmbătă. Totuși, am aflat că toate examenele urmau să fie sâmbăta. Am fost foarte supărată, dar am decis să mă încred în Dumnezeu. Am încercat să învăț bine pentru ca profesorii să îmi permită să dau examenul în altă zi.

Într-o zi, la ora de geometrie, o profesoară m-a chemat la tablă și mi-a cerut să rezolv un exercițiu. După ce am rezolvat adunarea, mi-a spus: „Ai rezolvat totul corect, și îți voi da nota maximă. Dar trebuie să înțelegi că îți ruinezi viitorul. Nu vei putea găsi o slujbă unde să nu fiu nevoită să lucrezi sâmbăta. Nu vei putea merge la facultate; pur și simplu vei pica toate examenele.” Toți cei din jurul meu credeau că fac alegerea greșită.

Uneori mă gândeam: Dacă profesorii și colegii mei au dreptate? Dacă nu reușesc să realizez nimic în viață? Toate rudele mele sunt credincioase, dar chiar și ele mi-au spus că nu făceam nimic greșit dacă dădeam examenul sâmbăta. M-am rugat mult și am decis să Îi fiu credincioasă lui Dumnezeu până la capăt și să mă încred că El Se va îngriji de mine și de viitorul meu.

În sâmbăta examenului, am mers la biserică și am încercat să mă concentrez asupra serviciului divin. Când ne-am întors de la închinare, directoarea școlii mele l-a sunat pe tata. După o conversație scurtă, tatăl meu mi-a spus: „Masha, poți da examenele în alte zile. Vor încerca să se asigure că autoritățile din oraș nu află.” Când am auzit acest lucru, aproape am izbucnit în lacrimi de bucurie. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile! Am putut să trec toate examenele și am primit diploma.

Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru toate acele dificultăți, căci ele m-au învățat să mă încred în El. De asemenea, am putut da mărturie despre Dumnezeu înaintea întregii școli și a profesorilor. Poate că este mai ușor să trăiești într-o lume în care nu este nevoie să îți aperi principiile, dar, de fapt, Dumnezeu dorește ca tu să fii sare și lumină, chiar dacă alți oameni nu te înțeleg și nu văd vreun rost în angajamentul tău.

autor: Khametova Mariia Sergeevna


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.