ALEI CIRCULARE ȘI ALEI NOI

Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta (…) îmi vei pune picioarele la loc larg!
Psalmii 31:8

Este frumos să te plimbi pe o alee circulară. Poți să te bucuri de avantajul de „a merge în cerc”. Dacă te plimbi pe o asemenea alee în mod regulat, ajungi să cunoști fiecare obstacol de pe drum și înveți cum să treci de el. Totul devine familiar.

Din păcate, nu fiecare alee circulară din viață este binefăcătoare. Am realizat că aveam o zonă din viața mea în care alergam pe o alee circulară interioară, blocată într-o gândire circulară compulsivă. O experiență dureroasă m-a forțat să privesc mai îndeaproape acel model vechi de „gândire”.

După multe rugăciuni pentru vindecare și creștere, am început să experimentez situația într-un mod diferit. Părea că descoperisem ceva nou. Rugăciunile îmi sunt ascultate.

Când aveam dureri, mă gândeam mereu la durere, în cercuri nesfârșite, condamnând vinovatul. Acum, îi las pe prietenii mei să mă ajute să găsesc o direcție de gândire diferită. Vorbim pe scurt despre durere și despre persoana care a cauzat-o înainte de a conduce conversația într-o zonă empatică și inspiratoare. Acest proces mă provoacă să fac pași noi, iar prietenii mei mă asigură că pot face asta. Nu vreau să mai gândesc și să merg pe aceleași cărări. O nouă hotărâre crește înăuntrul meu.

Faptul că sunt hrănită într-un mod atât de răbdător și iubitor mă ajută să realizez cât de paralizant este un tipar negativ de viață. Împreună identificăm pașii următori care corespund convingerii pe care o am adânc în interiorul meu. Văd cât de eliberator este să rămân fidelă simțămintelor mele. În inima mea meditez la cum aș putea să exprim acest lucru cel mai bine.

Drumețiile în natură mă ajută să aduc totul înaintea lui Dumnezeu în câteva cuvinte. Gândurile care îmi roiesc prin minte se reduc la ceea ce este esențial, oferindu-mi un simțământ înviorător de claritate.

Mă bucur că Dumnezeu mi-a văzut întristarea și chinul sufletului meu (Psalmii 31:7). Nu m-a lăsat în mâinile vrăjmașului. El face creșterea posibilă. El mă așază la loc larg (Psalmii 31:8). Bucățele și părți din ceea ce conștientizasem în trecut se așază acum în ordine. Se face loc pentru un proces de vindecare și eliberare. Sunt pregătită să pornesc pe un drum nou către locuri mai largi.

autor: Sigrid Hruby


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.