UN ȘOC PUTERNIC

Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab (…) un adăpost împotriva furtunii.
Isaia 25:4

Era o după-amiază tipică de vară în august 2018, cu temperaturi în jurul valorii de 30°C. În ultima lună, vremea ne oferise un răgaz de la căldură prin ploi scurte. Într-o după-amiază eram în bucătărie și pregăteam cina. Soțului meu, care este nevăzător, îi place să asculte știrile locale și naționale. Afară ploua ușor, nimic serios. I-am spus că urmează știrile. Imediat după ce a deschis televizorul și s-a așezat înapoi, un fulger puternic a strălucit prin fereastra noastră. Când soțul meu m-a strigat, eu eram deja acolo. Auzisem și văzusem fulgerul din bucătărie. Ne-a închis televizorul, telefonul, receptorul TV. Însă am fost foarte binecuvântați. Putea să ne ia foc casa sau soțul meu putea fi lovit de fulger.

Nu a fost prima dată când fulgerul ne-a lovit casa. Locuim pe un deal, înconjurați de mulți copaci. Tornadele și furtunile au doborât vreo cinci dintre ei. Știu că Dumnezeu Își trimite îngerii să ne înconjoare casa. Nu am avut conexiune la telefon sau televizor timp de cinci zile. A trebuit să cumpărăm un nou televizor, receptorul și telefon.

Am chemat un electrician, dorindu-ne să ne asigurăm că avem împământare la casă, pentru că se pare că proprietatea noastră este predispusă să sufere daune în timpul furtunilor puternice. Electricianul a mers peste tot, verificând înăuntru și afară. „În mod clar aveți împământare”, ne-a asigurat.

În Cuvântul lui Dumnezeu citim despre ucenicii lui Hristos aflați într-o barcă în timpul furtunii. Isus dormea în barcă. De teamă, ucenicii înfricoșați L-au trezit. Isus S-a ridicat și a certat furtuna. Marcu ne spune că „vântul a stat şi s-a făcut o liniște mare” (Marcu 4:39).

Isus ne poate liniști și furtunile noastre. Nu doar ploaia puternică, vântul șuierător și fulgerele, ci și furtunile aspre ale vieții. Acele momente când ne străduim să plătim facturile. Atunci când ni se strică mașina și nu avem alt mijloc de transport. Când suntem concediați de la serviciu sau când căsătoria noastră eșuează. Da, avem cu toții furtuni în viață, dar vestea bună este că putem experimenta un alt tip de fulger – de la Duhul Sfânt. Acesta ne trezește și ne reamintește că nu suntem singuri. Avem un Tată în ceruri care ne iubește și ne întărește. El nici nu doarme nici nu dormitează. El stă la ușă, așteptând să Îl invităm înăuntru.

autor: Elaine J. Johnson


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.