ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU

Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Proverbele 3:5

Crezi că Dumnezeu răspunde la rugăciuni? Întotdeauna am crezut asta, dar, de curând, am avut îndoieli. Am crezut că Dumnezeu mă va binecuvânta într-un anumit fel, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Am avut câteva probleme de sănătate din cauza cărora puteam să nu mai am  copii. Am fost împăcată știind că Dumnezeu mă va ajuta să accept această situație. Și aproape am acceptat-o.

La scurt timp după aceea, am avut un vis în care Dumnezeu îmi spunea să continui să mă încred în El. Am crezut că aceasta însemna că, în timp, mi se va împlini visul și dorința de a avea un copil. După multe teste și proceduri, lucrurile nu au progresat așa cum mă așteptam.

La un moment dat, am ajuns să nu mai am nicio șansă de a avea un copil, nici chiar prin fertilizare in vitro. Mi s-a spus că data viitoare, când voi ajunge la spital,  îmi voi pierde uterul. După aceea, nici măcar un copil minune nu putea să mai vină. În perioada următoare, am avut întotdeauna o mică speranță în inimă.

Până la urmă a venit și acea zi. Trebuia să fac o histerectomie, nu aveam nicio altă opțiune. Aveam dureri zilnice. Încercam să fiu pozitivă, dar o parte din mine se tot întorcea la acel vis pe care Dumnezeu mi-l dăduse. El nu spusese că îmi va da ceea ce voiam; însă, indiferent de ce se întâmpla, trebuia să continui să mă încred în El.

Am o boală ereditară care cauzează slăbiciune musculară și alte câteva probleme. Am observat că sunt lucruri pe care nu le mai pot face. Lucruri care ar fi trebuit făcute dacă aveam un copil. Îmi doream un copil, dar Dumnezeu a știut că nu aș fi putut să am grijă de el. E greu să am încredere când mi-am dorit atât de mult un copil. 

Deci Dumnezeu răspunde la rugăciuni, însă nu în modul în care ne așteptăm noi. Au fost oameni care s-au rugat pentru dorința mea de a avea un copil. Cred că dorința inimii mele este să trăiesc o viață în care să Îi dau slavă lui Dumnezeu în toate privințele. Totuși, cu toții știți că acest lucru nu este întotdeauna ușor.

Nu putem ști care sunt hotărârile lui Dumnezeu pentru că doar El știe totul. El știe care este lucrul cel mai bun pentru noi. Nici nu putem înțelege cât de multe lucruri cerem care poate nu sunt bune pentru noi. Dar Dumnezeu știe ce este cel mai bine și El iubește să le ofere copiilor Lui cele mai bune daruri.

autor: Melanie Carter Winkler


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.