NU TE MAI ASCUNDE DUPĂ BAGAJE!

Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi și pe cei buni.
Proverbele 15:3

Saul, din seminția lui Beniamin, a fost primul împărat al Israelului. Când Samuel i-a spus că a fost ales să fie împărat, el a răspuns: „Nu sunt eu un beniamit, din cel mai mic dintre triburile lui Israel, și familia mea este cea mai mică dintre toate familiile tribului lui Beniamin? Pentru ce atunci îmi vorbești astfel?” (1 Samuel 9:21).

În ziua încoronării, Saul nu era de găsit. Aceasta era o realizare uimitoare deoarece Biblia ne spune că el era mai înalt decât toți ceilalți din popor (1 Samuel 9:2). Cum putea să se ascundă în mulțime un bărbat atât de înalt?

În 1 Samuel 10:22 găsim răspunsul: „S-a ascuns printre bagaje” (NLT). Comentatorii Bibliei susțin că Saul s-a ascuns printre bagaje deoarece nu se simțea vrednic. El a fost ales împărat de către Dumnezeu, dar tot nu se simțea suficient de calificat pentru a face lucrarea la care fusese chemat.

Tu și cu mine ne ascundem în spatele bagajelor din viața noastră. Noi ne ascundem în spatele unei imagini prezentate perfect deoarece ne este teamă că dacă oamenii vor vedea mizeria din spatele ușilor închise, nu vor mai vrea să aibă nimic de-a face cu noi.

Ne ascundem în spatele prezenței de pe rețelele de socializare crezând că, dacă vom avea suficiente like-uri sau urmăritori, vom fi suficient de buni. Ne ascundem în spatele atâtor bagaje, încât uităm că Dumnezeu vede exact unde ne aflăm.

Prietenă dragă, tu după ce te ascunzi? Ieși de după lucrurile acelea și ai încredere că Dumnezeu va fi cu tine la fiecare pas.

Doamne, m-am confruntat cu nevrednicia mea și știu că nu pot să reușesc pe cont propriu. Amintește-mi că nu trebuie să fac acest lucru deoarece Tu nu mă vei părăsi niciodată. Ascunde-mă la umbra aripilor Tale și dă-mi curajul de a înfrunta provocările ce îmi stau în față. În numele Tău m-am rugat. Amin!

autor: Aminata Coote


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.