NU POȚI ÎNTRECE DĂRNICIA LUI DUMNEZEU

Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.
 Maleahi 3:10

Într-o seară, eu și soțul meu, în vârstă de optezi și nouă de ani, discutam despre suma pe care ar trebui să o donăm către una din organizațiile caritabile creștine preferate. Dintr-odată, ne-am dat seama că era posibil ca în curând să ne mutăm într-un centru pentru vârstnici și știam că ne putea costa destul de mult. „Oare este înțelept să mai donăm?” ne-am întrebat.

„Dumnezeu nu ne-a dezamăgit niciodată”, ne-am spus unul altuia. Dintotdeauna am fost cinstiți în înapoierea zecimii și am fost destul de generoși cu donațiile. Chiar și în vremuri mai grele, nu ne-a lipsit nimic din cele necesare. Cumva, întotdeauna am avut suficient pentru a plăti taxele școlare ale copiilor, de la școala primară până la colegiul. Dar, de îndată ce ei au absolvit, acele fonduri au dispărut!

Am hotărât ce sumă să donăm și am fost mulțumiți de hotărârea noastră. Am trimis prin poștă cecul cu donația noastră în ziua următoare, aceasta fiind ultima dată la care puteam trimite înainte de sfârșitul de săptămână prelungit.

Când a sosit poșta pentru noi în prima zi de după sărbători, m-a strigat soțul meu și mi-a spus: „A venit un cec prin poștă astăzi.” Nu așteptam niciun cec și, la început, am crezut că mă tachina, dar nu. Chiar primiserăm un cec și acesta acoperea toată suma pe care o donasem, plus puțin peste zece la sută. Obișnuiam să primim un cec de la acea sursă cam o dată pe lună, deși, în ultimul an, nu mai primiserăm nimic.

Am fost uimiți să vedem că acel cec venea deja spre noi când noi am trimis donația. Nu doar că Dumnezeu ne-a „returnat” suma pe care am dăruit-o prin credință, dar El a adăugat și ceva în plus! Din nou, am fost uimiți. Am primit suficient în plus pentru a înapoia zecimea pentru cecul neașteptat și pentru a înlocui suma donată. Lăudat fie Domnul pentru generozitatea Lui!

Pur și simplu nu putem să Îl întrecem pe Dumnezeu în dăruire. „Puneți-Mă la încercare”, spune Domnul oștirilor. L-ai pus la încercare cu această făgăduință? Ai văzut cum Și-a revărsat binecuvântările?

Când ne aducem cu generozitate darurile și zecimile, El înmulțește cu credincioșie banii noștri. Dumnezeului nostru Creator Îi place să găsească noi modalități de a ne purta de grijă.

autor: Anna May Radke Waters


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.