Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima.
Psalmii 37:4
În timpul întâlnirilor anuale de la biroul la care lucrez au fost distribuite două cărți foarte speciale membrilor comitetului. Una a fost oferită într-o zi de vineri și cealaltă, într-o sâmbătă. Aceste două cărți aveau o mare însemnătate pentru mine și am fost foarte nerăbdătoare să obțin câte un exemplar din fiecare. Am întrebat-o pe una dintre asistentele noastre administrative dacă a mai rămas vreun exemplar și ea mi-a spus că nu mai era niciunul.
M-am rugat pentru această problemă și mi-a venit ideea să merg în auditoriul în care se țineau întâlnirile să văd dacă cumva nu și-a lăsat cineva cartea la centrul de distribuire a materialelor. Era ultima zi de întâlniri. Am mers la auditoriu și am rugat persoana de la centrul de distribuire să îmi păstreze un exemplar din cele două cărți, dacă mai găseau cărți lăsate în urmă, în sală.
După ce am vorbit cu acea persoană, am mers și m-am așezat în mijlocul ultimului rând să ascult câteva dintre prezentări. După ce m-am așezat, am observat chiar în fața mea, pe podea, un teanc de materiale de distribuit lăsate acolo de cineva. În fața mea nu stătea nimeni. Păreau să fie lăsate în urmă și nedorite. Mi-a venit în minte să verific teancul de materiale. Și ce să vezi! Ambele cărți pe care mi le doream atât de mult erau în acel teanc! Nu îmi venea să cred deoarece trecuseră deja patru zile de când au fost distribuite cărțile. Care erau șansele ca eu să le găsesc pe amândouă chiar în fața mea după atâtea zile!? Eram atât de entuziasmată, încât nu îmi venea să cred! De îndată, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că mi-a ascultat rugăciunea mea simplă și mi-a dat cele două cărți pe care mi le doream atât de mult! De fapt, după ce întâlnirile s-au sfârșit, două femei au mers prin toată sala și au strâns toate materialele rămase în urmă și nu au găsit niciun exemplar din cele două cărți.
Dumnezeul meu a pus acele două cărți chiar în fața mea ca răspuns la rugăciune! Noi slujim și ne închinăm unui Dumnezeu minunat și da, nu există nimic ce Dumnezeul nostru atotputernic să nu poată face, și El va face la fel și pentru tine!