VINDECĂ RĂNILE

Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am rușinat, de aceea Mi-am făcut fața ca o cremene, știind că nu voi fi dat de rușine. Cine dintre voi se teme de Domnul (…) să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!
Isaia 50:7,10

Foarte probabil, de-a lungul anilor, ai ajuns să fii și tu ca mine. O persoană fericită – o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu și se încrede în providența, puterea și purtarea Lui de grijă. Totuși, în același timp, ai devenit o persoană care poartă în spate multe cicatrici. Răni provocate de persoanele din viața noastră sau de anumite situații. Aceste răni ne reamintesc în primul rând că încă mai avem de crescut și că din inima noastră trebuie să fie îndepărtată durerea.

Există temeri care nu te lasă să te eliberezi complet pentru a te încrede în Dumnezeu să te călăuzească desăvârșit. Temeri care plantează semințele îndoielii. Făgăduința mea pentru 2020 a fost cea din Isaia 61:1,2, în special partea care spune: „El m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită.”

Deja până în martie 2020, în țara mea se întâmplaseră multe lucruri. După o atmosferă politică încinsă și după alegerile regionale, noi am fost carantinați din cauza COVID-19. Dar, chiar în tumultul acestor evenimente, eu știam că, indiferent ce ar veni, Dumnezeu este cu noi și El va folosi fiecare situație pentru a ne vindeca rănile și pentru a ne elibera de teamă și îndoială – dacă Îl lăsăm să lucreze în noi.

Inimile noastre au nevoie să fie bandajate și îngrijite într-un mod pe care doar Dumnezeu îl cunoaște. Fiecare dintre noi avem nevoie de atenție și grijă personalizată deoarece fiecare avem nevoile noastre și fiecare persoană simte durerea în mod diferit. Emoțiile și trupurile noastre au nevoie să se odihnească de haosul vieții și al rutinei de zi cu zi. Familiile noastre au nevoie de un timp atât de necesar pentru a încetini pasul. Ca femei, noi avem nevoie de cineva care să ne poarte de grijă, deoarece noi suntem prea ocupate cu grija pentru semeni. Da, dragile mele, 2023 este un an în care să Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne vindecăm. Restaurate și desăvârșite în El. Dumnezeu dorește ca noi să fim fericite și doar El ne poate oferi fericirea deplină. Să Îi cerem astăzi să ne vindece rănile.

autor: Yvita Antonette Villalona Bacchus


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.