UN LUCRU SIMPLU

Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.
1 Tesaloniceni 5:24

Cât de lungă este lista cu schimbări pe care vrei să le faci în viața ta? Până nu demult, a mea era destul de lungă.

De fiecare dată în ultima zi din an știam că lista era lungă, totuși speram să fac toate schimbările necesare. Pe măsură ce anii au trecut, am început să observ că nimic nu se schimba. Chiar și hotărârea de a încerca să schimb ceva începea să fie din ce în ce mai slabă. De ce să mai încerc atunci?

Apoi, într-o zi, am hotărât că nu aveam să mai întocmesc o listă. Nu îmi mai doream nicio listă.

În schimb, am scris o scrisoare către Dumnezeu.

I-am spus că încetasem să mai încerc să mă schimb deoarece eșuasem constant. Renunțam.

I-am mai spus că Îi permiteam să facă orice pentru a mă transforma în persoana care dorea El să fiu.

Pentru a arăta că eram foarte hotărâtă, am decis să schimb un lucru minor în viața mea, ceva simplu. Asta puteam face. Un lucru mărunt, simplu. Asta puteam schimba. Restul – lista aceea lungă – cădea în responsabilitatea lui Dumnezeu.

Chiar și lucrul acela mărunt și simplu pe care l-am ales cerea din partea mea destulă voință și hotărâre. Trebuia ceva care să fie o schimbare pentru o viață mai lungă. Am ales ceva despre care am auzit că face bine sănătății. Întărește activitatea globulelor albe din sânge, le înviorează și te ajută să ieși de la duș într-o încăpere răcoroasă.

Hotărâsem să îmi închei dușul cu apă rece.

Îmi amintesc de prima dată. Ooo! Ayyy! Brrr! Grrr!

Ei bine, de la acel prim duș rece și până acum nu s-a schimbat nimic. Apa rece după un duș cald tot nu îmi dă o senzație plăcută. Dar continui cu acest obicei – de aproape treizeci de ani deja.

Nici nu vă pot spune cât de multe lucruri s-au schimbat în viața mea de atunci încoace. Sunt uimită să văd ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Am deschis ușa, am lăsat-o deschisă continuând să practic acea schimbare mică în viața mea și Dumnezeu S-a ocupat de restul.

Te invit și pe tine să faci la fel. Nu, nu cu dușul rece la final! Ci găsește un lucru simplu, mărunt, pe care îl poți schimba în viața ta și continuă să îl faci zilnic.

Lasă-L pe Dumnezeu să Se ocupe de restul!

autor: Danijela Schubert


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.