CÂNTECUL KOOKABURREI

Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului! Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui! Povestiţi printre neamuri slava Lui!
Psalmii 96:1-3

Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat, în Australia, a fost abundența de păsări de aici și modul cum s-au adaptat ele modificărilor aduse mediului în care trăiesc. Când m-am mutat în Australia și am auzit pentru prima dată sunetele produse de kookaburra, m-am întrebat dacă nu erau prin preajmă niște maimuțe. Sunetul de bază, un vibrato puternic, seamănă mai mult cu sunetul scos de o maimuță decât de o pasăre. Deși mică și cu un penaj destul de simplu, kookaburra are un cântec pe care nu vrei să-l ratezi.

În acea dimineață, înainte ca orice altă pasăre să se facă auzită, kookaburra s-a hotărât să-și înceapă cântecul chiar lângă fereastra mea. M-am trezit și am ascultat-o cum cânta tare și clar, nepăsându-i că sunetele cântecului ei erau necizelate și aspre în comparație cu melodioasele triluri ale altor păsări pe lângă care trăia. A cântat din toată inima până în zori. Nu puteai fi sigur că acea kookaburra va trăi să vadă următoarea zi, deoarece multe părăsi sunt doborâte de vehiculele care trec pe șosea. Dar astăzi ea cântase cu toată puterea ei. Stând întinsă în pat, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la cântecul acestei păsări. Deși nu eram în mijlocul iernii, era totuși frig. M-am băgat cu totul sub plapumă și am vorbit cu Domnul. Ziua începea și pentru mine, dar pe un ton foarte diferit. Spre deosebire de kookaburra, căreia nu-i păsa de frumusețea ei naturală, eu eram conștientă de mine însămi și de modul cum aș putea fi percepută în această nouă țară. Totuși, în acea dimineață, kookaburra m-a învățat că trebuie să-mi folosesc vocea pentru Dumnezeu, oriunde aș fi și indiferent cum mă consider, străină, femeie, mamă, studentă sau oricine altceva.

Cum rămâne cu vocea ta? Este ceva ce te reține să cânți? Poți să-ți ridici glasul în laudă la adresa lui Dumnezeu, astfel încât să se audă tare și clar pentru slava lui Dumnezeu?

Doamne, atinge-mi, Te rog, buzele ca să pot cânta laudele Tale, pentru că Tu locuiește în mijlocul lor. Fie ca să-mi folosesc glasul pentru Tine și spre slava Ta! Amin!

Grace Paulson


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.