EL A RĂSPUNS

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Acum câteva săptămâni, în timp ce eram consultată de cardiolog, mi s-a spus că peste maximum patru ani trebuie să trec din nou printr-o operație pe cord deschis. Nu vreau o altă operație pe cord deschis! m-am gândit eu. Când m-am urcat în mașină, i-am spus soțului meu: „O să cumpăr ceva drăguț pentru mine.”

Imediat, mi s-a făcut rușine că, după ce am ieșit din cabinetul medicului, primul meu gând a fost să iau ceva pentru mine. Știam că nu doream și nu aveam nevoie de nimic. Și totuși, mașina noastră avea aproximativ 200 000 de kilometri înregistrați la bord. Chiar dacă funcționa bine, fără probleme, îmi doream o mașină cu cameră video, în special de când fusesem pe punctul să lovesc o doamnă în timp ce dădeam cu spatele pe o alee laterală.

M-am rugat în tăcere: Doamne, chiar nu cred că merit o mașină nouă, dar ar fi drăguț dacă aș avea una cu un kilometraj mai mic decât aceasta. M-am gândit că fostul nostru autoturism avea 140 000 de kilometri, când l-am cumpărat. L-am „auzit” pe Dumnezeu spunându-mi: Alți oameni cumpără mașini noi și nu se gândesc la lucrul acesta. Totuși, am continuat să mă simt nevrednică și mi-am abandonat pur și simplu dorințele inimii în mâna lui Dumnezeu pentru a lua El o hotărâre.

În timp ce vorbeam despre autoturismul nostru, soțul meu a început să fie încântat de ideea de a avea o mașină nouă. Pe lângă camera de luat de vederi, ar fi fost bine dacă mașina cea nouă ar fi avut un kilometraj mai mic. Soțul meu s-a gândit și a venit cu idei noi despre caracteristicile pe care le-ar aprecia: aceeași culoare ca actualul autoturism, scaune încălzite, un radio bun și la un preț rezonabil, pe care ni-l puteam permite. După câteva căutări, soțul meu a găsit de vânzare un autoturism la doar 100 de kilometri de casa noastră și cu toate caracteristicile pe care le doream. Așa că „am plecat la cumpărături”.

În timp ce ne deplasam cu mașina noastră nouă, care avea doar aproximativ 13 000 de kilometri m-am gândit: Doamne, Tu ai fost prezent când această mașină a fost fabricată, acum șapte luni, chiar înainte ca eu să fiu pe punctul de a avea un accident. Chiar dacă gândurile mele au fost egoiste, Te-ai asigurat să avem tot ce eu și soțul meu doream la o mașină. Chiar ai adăugat calități speciale la care noi nu ne-am gândit. Cât de mult ne iubești! Îți mulțumesc pentru că răspunzi rugăciunilor noastre, chiar înainte de a Te chema.

Avonda White-Krause


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.