Însă fraților, atunci când am fost despărțiți de voi pentru puțină vreme – în ce privește fața, dar nu cu inima –, am dorit cu și mai mare ardoare să vă vedem chipurile.
1 Tesaloniceni 2:17, NTR
În adolescență, am avut o prietenă prin corespondență. Nu-mi aduc aminte cum o chema, dar îmi aduc aminte că ne-am scris de câteva ori. Mi-a trimis odată o păpușică tricotată, pe care o am și acum, deși nu-mi amintesc să fi păstrat vreuna dintre scrisorile ei. Când am crescut puțin mai mare, familia mea s-a mutat de la bunicii mei, dar bunica mi-a scris adesea. Când am plecat la facultate, scrisorile de la ea tot soseau, ca și scrisorile de la alți membri ai familiei. Deși eram ocupată, încercam să fiu în legătură cu ei. Am făcut-o mai bine cu ajutorul telefonului. După ce am plecat de acasă, am sunat-o pe mama destul de frecvent. Îmi aduc aminte de asemenea că, începând din adolescență până la maturitate, măritată fiind, i-am telefonat tatălui meu în fiecare duminică dimineață, fără întrerupere, la ora 8. Când a apărut Facebook-ul, m-am bucurat să mă reconectez cu membrii familiei și cu vechi prieteni de școală aflați la distanță. Este mult mai ușor să dai scroll pe Facebook decât să te așezi și să scrii o scrisoare lungă către cineva. Este de asemenea mai puțin deranjant pentru viața altei persoane decât un apel telefonic. Dar pot să rămân conectată.
Astăzi avem mult mai multe moduri de a fi conectați. Adesea trimit mesaje copiilor mei, particip la întâlniri pe Zoom sau intru pe FaceTime cu tatăl meu, cu surorile mele sau cu nepoata mea. În pandemia recentă, am fost foarte bucuroasă că soțul meu, care este pastor, a putut să transmită în direct serviciul divin pentru membrii noștri și pentru alte persoane care au putut să se conecteze.
Dar știți, cu cât am înaintat în vârstă, cu atât am realizat că cea mai bună cale de a rămâne conectați este aceea de a fi împreună cu cineva. Am fost făcuţi să comunicăm cu o persoană faţă către faţă, să îi vedem reacția, expresia feței, să putem să o îmbrățișăm… Astfel ne-a creat Dumnezeu. După ce i-a creat pe Adam și pe Eva, a venit și a petrecut ziua cu ei, în Grădina Edenului. FaceTime, mesajele, apelurile telefonice și scrisorile sunt bune, dar cel mai bun lucru este să fim împreună. Două braţe care mă cuprind într-o îmbrățișare cuprinzătoare – acesta este lucrul cel mai bun!
Privesc viața mea spirituală din aceeași perspectivă. Revistele, rugăciunile, Biblia sunt mijloace bune de a fi în legătură cu Dumnezeu. Totuși, aștept cu nerăbdare ziua când voi simți brațele Lui puternice cum mă înconjoară – în persoană – și îl voi auzi zicând: „Bine ai venit acasă!”
