Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara şi bea apă din pârâu.
1 Împăraţi 17:6
În ultimele patru luni mă trezeam la zgomotul corbilor care țipau în balconul meu. De când sosisem pe acea mică insulă, aceste păsări deveniseră parte din viața mea. La început nu le-am putut suporta. Erau gălăgioase, murdare și agresive. Aterizau în balcoane și furau resturi de mâncare, apropiindu-se mult prea mult de oameni și provocându-le disconfort. Totuși, adevărul este că eram deja obișnuită cu disconfortul.
Nu planificasem niciodată să locuiesc în această țară mai mult de două luni. Întrucât aeroportul era închis și lumea, în general, în carantină, sfârşitul acestei călătorii neplanificate nu se vedea la orizont. Aveam resurse financiare extrem de puține. În plus, din cauza instituirii stării de urgență pe insulă, totul – inclusiv farmacii, piețe și magazine – fusese închis. Eram îngrijorată cu privire la mai multe lucruri: cât de mult va mai ţine rezerva mea de apă; când voi mai putea mânca din nou fructe și legume; și ce se va întâmpla când mi se vor termina medicamentele. Așadar, corbii constituiau, de fapt, ultima dintre preocupările mele.
Într-o dimineață stăteam afară când un corb deosebit de curajos a aterizat în balcon, cu o bucată mare de pâine în cioc. Acest incident mi-a adus aminte de textul din 1 Împărați 17. Acolo scrie că Ilie se ascundea, iar Dumnezeu l-a trimis la pârâul Cherit, unde a trăit cu apa din pârâu și mâncarea adusă de corbi. M-am gândit mereu cum s-a simțit Ilie în acea situație. Corbii sunt gunoieri, mănâncă orice, inclusiv resturi de cadavre. Nu-mi puteam imagina cum aș putea să mănânc ceea ce îmi aduc ei. Totuși, Dumnezeu S-a folosit de aceste păsări pentru a-l hrăni pe Ilie într-o perioadă disperată. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că trăiesc într-o versiune a acelui text biblic. Asemenea lui Ilie, eram blocată și depindeam în totul de grija lui Dumnezeu pentru mine. Nu știam ce va aduce fiecare zi, însă a trebuit să aștept ca Dumnezeu să-mi dea ce aveam nevoie. Și știți ce? Dumnezeu m-a aprovizionat neîncetat. Nu am dus niciodată lipsă de apă de băut. După câteva săptămâni de carantină, fermierii locali au început să aducă fructe și legume. Nu mult după aceea, un supermarket local a pus la dispoziție livrare la domiciliu.
Deși, de obicei, nu vrem să ne confruntăm cu ele, noi toți avem nevoie de experiențe de felul acesta, care ne ajută să construim o credință vie în Dumnezeu. Acest fel de credință ne va conduce prin toate meandrele vieții.
