O ARMATĂ MĂREAȚĂ DE FEMEI

Un cuvânt spune Domnul, și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire.
Psalmii 68:11

Mi se pare uimitor că pot citi o porțiune din Scriptură din nou și din nou și dintr-odată, pur și simplu, să îmi sară în ochi anumite cuvinte. Versetul de astăzi este un exemplu. Am citit ediția Today’s Living Translation pentru un an care are și o porțiune din Noul Testament, un psalm sau un verset sau două din Proverbele. În 25 martie am citit Psalmul 68, și o idee spunea așa: „Și o mare armată aduce vestea bună.” Desigur, a trebuit să mă uit și la nota de subsol care spunea: „Sau o oștire de femei”.

Uau, m-am gândit, nu îmi amintesc să mai fi citit acest verset înainte. Ar trebui să verific și alte versiuni. Am descoperit că patru dintre cele mai respectate traduceri spun „femei”, la fel și alte versiuni mai puțin cunoscute. Totuși, altă versiune spune „femei” la nota de subsol și alte două versiuni spun doar „un grup” sau „o oștire” la nota de subsol.

Am încercat să îmi imaginez ce s-ar putea întâmpla dacă o grupă sau o armată de femei ar merge să spună ceva, și în special Cuvântul lui Dumnezeu.

Îmi amintesc de Rose Otis, femeia vizionară care a inițiat această serie de cărți devoționale, spunând o mică glumă: Dacă ai vrea să se afle o știre, ai putea telefona sau i-ai putea spune unei femei. Acesta este un adevăr care ar putea fi folosit spre bine, în a spune lumii despre Isus.

Psalmul 68 este un psalm al lui David, și el Îl imploră pe Dumnezeu să salveze poporul Său. David Îl laudă pe Dumnezeu pentru că este Tatăl orfanilor și Apărătorul văduvelor. Mai mult, El Se îngrijește de cei singuri punându-i în familii și El îi eliberează pe robi – îi eliberează de orice legătură, așa cum a spus Isus celor din Nazaret care Îl ascultau (Luca 4). În continuare, David Îl laudă pe Dumnezeu pentru că a călăuzit poporul Israel prin pustie în drum spre țara promisă. El o face prin demonstrații mărețe și fizice. Și apoi ei se stabilesc în pace în țara oferită lor. El le dă Cuvântul Său și apoi femeile merg să îl proclame, chiar devenind îndrăznețe când vrăjmașii sunt înfrânți.

La fel este și pentru noi; ne confruntăm cu un vrăjmaș, dar slujim unui Dumnezeu puternic, un Dumnezeu care a câștigat, câștigă și va câștiga. Un Dumnezeu care poartă de grijă poporului Său, da, femeilor Sale. Mai rămâne ca oștirea puternică de femei să meargă să proclame.

Ardis Dick Stenbakken


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.