PROST CA PĂMÂNTUL

Noi rătăceam cu toții ca niște oi.
Isaia 53:6

Chiar sunt oile proaste ca pământul?” a întrebat Melissa în timp ce își punea cartea pe masă.

„În urmă cu câțiva ani, înainte de o călătorie în Islanda, probabil aș fi spus că oile sunt proaste ca pământul”, i-am răspuns. Melissa m-a privit cu atenție, dar pe fața ei parcă era un mare semn de întrebare – un gest nonverbal obișnuit atunci când aștepți o poveste, dar fără să o ceri prin cuvinte. M-am supus.

„Eu și prietena mea, Unnur, am pornit într-o călătorie de două zile pentru a vedea, printre alte atracții, soarele de la miezul nopții, unul dintre cei mai mari ghețari din Europa și Laguna Albastră. Unnur conducea mașina, eu eram atentă la oile capricioase. Foarte des în drumul nostru am observat o oaie, două sau chiar trei oi pe marginea drumului care se opreau din păscut, se uitau atent spre mașina care se apropia și, dintr-odată, țâșneau în mijlocul drumului – chiar în fața mașinii! A fost nevoie de veghere continuă și abilități excelente de șofer pentru a nu le lovi.”

Melissa a râs. „Ai dreptate. Oile sunt proaste ca pământul!”

„În prima zi după ce am servit micul dejun”, am continuat eu, „am intrat pe A1, sau cel puțin așa credeam. Totuși, după câteva minute drumul asfaltat cu două benzi s-a transformat într-un drum de țară cu o singură bandă, care urca și cobora dealuri, pe lângă formațiuni stâncoase, râuri umflate de multitudinea de cascade și peste munți – fără loc de întoarcere. Curând, călătoria a devenit și mai periculoasă din cauza norilor care coborau, învăluindu‑ne într-o ceață deasă pe care luminile de ceață ale mașinii de abia o pătrundeau. Unnur conducea încet. Amândouă ne rugam. În cele din urmă, după douăzeci și trei de kilometri epuizanți, ne-am alăturat adevăratei A1. Se pare că noi ne-am pierdut pe o „scurtătură” – pe un drum care era mai potrivit pentru un 4×4 decât pentru un Sedan!”

Melissa a suflat ușurată, cu ochii mari cât cepele. „Ei bine, v-ați întors în siguranță!”

„Da”, am răspuns eu. „Dar pentru că Scriptura compară oamenii cu oile, sunt ezitantă să spun că oile sunt proaste ca pământul. În special din moment ce noi toți, ca niște oi, am rătăcit…”

Au urmat câteva momente de tăcere. O lungă tăcere pentru Melissa. Într-un final a dat aprobator din cap și a spus: „Pot doar să îmi imaginez acea scurtătură. Aceasta va fi o poveste minunată pentru ora de povestiri de mâine. Este bine că Dumnezeu Se îngrijește de oi și de oameni!”

Chiar așa, ce bine! Sunt foarte recunoscătoare că am un Păstor (Psalmii 23:1).


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.