Ochii noștri, creierul nostru, templul nostru
Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! (Matei 6:22,23)
Documentele științei medicale spun că suntem ce mâncăm. Cu peste o sută de ani în urmă, autoarea Ellen G. White a scris despre legătura dintre sănătatea noastră și hrana pe care o consumăm. Mai există o legătură între ochii și trupurile noastre. Această legătură are o importanță majoră, deoarece ne influențează întreaga ființă: trup, minte și suflet. În zilele noastre suntem înconjurați de foarte mult întuneric moral. Întunericul îi afectează și îi prinde în cursă pe copii, adolescenți, adulți, familii, biserici și societate. Una din cele mai întunecate capcane este fenomenul cunoscut ca pornografie. Mulți oameni, multe familii și chiar biserici nu vor să vorbească despre acest lucru, totuși este real. Corodează viața multor persoane, așa că ar trebui să vorbim despre acest subiect dacă vrem să ne salvăm copiii, partenerii și căminul. Internetul și dispozitivele electronice pun la dispoziție accesul la acest păcat masiv, necontrolat. Un studiu recent arăta că „adolescenții și adulții tineri consideră că a nu recicla este mai imoral decât a viziona materiale pornografice”. Plângem noi pentru casele, familiile și bisericile noastre? Ne rugăm și postim pentru vindecare și pentru a descoperi cum să îi ajutăm pe cei înrobiți de această dependență? Când ochii sunt „bolnavi de păcat”, pentru că au văzut atât de multe imagini ale întunericului, întregul trup – inclusiv creierul – este afectat de această boală spirituală. Păcatul care rămâne ascuns nu poate fi eradicat din viața noastră. Păcatul nemărturisit nu poate fi iertat.
Pentru că suntem creștini, haideți să ne educăm cu privire la resurse utile care pot oferi sprijin și asistență, pentru ca toți cei înrobiți să fie liberi. Ei au nevoie să știe că Isus iartă toate păcatele când I le mărturisim. Doar El ne poate curăța și vindeca. Desigur, noi credem că diavolul, mai mult ca oricând, îi atacă pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu, în special în familia bisericii. Dacă Îl întrebăm pe Domnul cum ne putem implica în a conștientiza lumea de pericolele, dar și de calea de scăpare din întuneric, Isus ne va fi Călăuză și Căpitan. El nu este doar răspunsul la întrebările noastre, El are și soluții pentru fiecare criză, problemă și ispită din viața noastră.
Lily Morales-Narváez
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.