Soarele va continua să răsară

Îmi ridic ochii spre munți… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. (Psalmii 121:1,2)

Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc; umblă și nu ostenesc. (Isaia 40:31)

Recent, când îmi făceam exercițiile fizice obișnuite pe veranda din spate, am învățat o lecție înălțătoare din natură. Tocmai ce trecusem la ora de primăvară și era mai bine de jumătate de oră până la răsărit, dar încă era întuneric. În ultimele trei dimineți mă bucurasem de compania lui Venus, luceafărul strălucitor de dimineață. În acea dimineață părea că luminează mai puternic decât oricând.

Mi-am creat propria coregrafie și am început să cânt laudă pe versurile frumosului cântec: „Still I Rise.” (Yolanda Adams, „Still I Rise”, 1998.) Am ridicat mâinile cât am putut de sus, încercând să ajung la luceafărul luminos. Apoi, dintr-odată, steaua s-a făcut nevăzută. Nori negri au acoperit cerul de dinainte de răsărit și pentru o vreme au ascuns acea stea luminoasă. Eu am continuat să mă mișc în timp ce cântecul se auzea mai departe. Dar nu era la fel.

Apoi m-am gândit: Cât de mult se aseamănă acest lucru cu călătoria vieții noastre! Noi ne bucurăm în fiecare zi de darurile pe care le considerăm meritate când, dintr-odată, lucrurile se schimbă. Un nor întunecos neașteptat – cum ar fi un diagnostic de cancer, un accident care te schimbă, pierderea subită a cuiva drag, pierderea neașteptată a locului de muncă sau un divorț – ascunde stelele și chiar soarele. Muzica vieții pare să continue, să facă o pauză sau chiar să se oprească. Dar, temporar, ne pierdem „cântecul”.

În astfel de momente trebuie să ne ridicăm ochii și să privim dincolo de norii întunecoși – de unde ne vine ajutorul. Trebuie totuși să ne ridicăm. Trebuie să privim spre Luceafărul luminos de dimineață, Fiul Neprihănirii. Doar atunci putem primi putere pentru a ne continua călătoria. Chiar dacă norii întunecoși fac ca ziua să fie înnorată, soarele va răsări din nou!

Fiul va răsări cu vindecarea sub aripi și ne va da putere să continuăm. Fiul lui Dumnezeu te va ridica și îți va reînnoi puterea. El chiar te va purta pe brațe când tu nu vei mai putea merge. În astfel de momente, El ne susține și ne întărește. Te poți bizui pe toate făgăduințele Sale înălțătoare. Astăzi privește dincolo de norii întunecoși la Luceafărul strălucitor de dimineață, Fiul neprihănirii. El te va ajuta să zbori ca un vultur. El îți va reînnoi puterea. Soarele va continua să răsară!

Claudette Garbutt-Harding


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.