Traversând Wawa Boom – partea 1
Când veți ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan. (Iosua 3:8)
În perioada adolescenței nu m-am gândit niciodată să mă fac misionară. Pur și simplu într-acolo m-am îndreptat. Acum, după peste douăzeci de ani de slujire misionară, această lucrare a schimbat modul în care privesc viața. Mi-a schimbat inima! Am văzut cu ochii mei felul în care Dumnezeu coboară în zone izolate care sunt uitate de o mare parte a lumii, zone care sunt lovite de sărăcie, foamete și boală. Sunt atât de recunoscătoare că El mi-a permis să fiu implicată în această lucrare prețioasă a Sa!
Eu și soțul meu lucrăm în jungla din Nicaragua și ajutăm la înființarea de stații radio care să transmită dragostea, adevărul și speranța pe care le găsim în Isus satelor care sunt ținute captive de vrăjitorie și de practicile voodoo.
Recent, eu și soțul meu am călătorit din Puerto Cabezas la Rosita. Alte două echipe de misionari ne-au însoțit în această călătorie doar dus, de 135 de kilometri. Pe drumuri neasfaltate, această călătorie – doar dus – durează peste patru ore. Scopul călătoriei din acea zi era să transportăm niște echipament radio pentru o biserică mai mică în care s-a încercat din greu să se înființeze propria stație radio. Membrii echipelor erau foarte entuziasmați de faptul că puteau să Îl propovăduiască pe Isus prin undele radio – atât celor din comunitatea lor, cât și celor din zone mai îndepărtate! După o oră de călătorie am ajuns la râul Wawa Boom. Singura posibilitate de a traversa râul era cu feribotul. Administratorii feribotului oferă acest serviciu de la răsăritul soarelui până seara la ora 21. Când începe să se însereze înainte de ora 21, ora de închidere, administratorii au pregătite lumini puternice pentru a-i ajuta să traverseze râul. Totuși, nu este de dorit să ajungi la râu după ora 21, pentru că această stație de feribot este în mijlocul pustietății. În acea zonă nu există hoteluri și restaurante și nici poliție. După ce am trecut râul cu feribotul am ajuns în Rosita și am livrat echipamentul. De îndată, postul de radio a intrat pe frecvență. Ce zi uimitoare! Cât de mult ne-am bucurat cu toții – până am ajuns înapoi la stația de feribot de acum pustie și ea… la ora 21:24. Era prea târziu! Feribotul nu se zărea și eram pe cont propriu.
Astăzi, dacă te simți singură pe malurile unui râu uriaș plin de probleme fără vreo modalitate, omenește vorbind, de a traversa, adu-ți aminte de copiii lui Dumnezeu în fața Mării Roșii și a râului Iordan. Adu-ți aminte că, atunci când ei s-au încrezut în El, Dumnezeu a făcut o cale. El va face la fel și pentru tine.
Diana Halverson
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.