Peste cincizeci de ani

Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. (Exodul 33:11)

De-a lungul vieții, vei avea contact cu sute sau mii de oameni, inclusiv profesori, colegi de lucru, angajatori, vecini, membri ai bisericii, doctori, avocați și lista poate continua. Cu mulți ani în urmă, am auzit o zicală care îi este de multe ori atribuită lui Michelle Ventor: „Oamenii vin în viața ta pentru un motiv, pentru un sezon sau pentru o viață.”

De vreo patru ani, atunci când fiica mea vine în vizită o aduce cu ea pe una dintre cele mai bune prietene de-ale mele, Marie. Într-o zi, vorbeam cu Marilyn, o altă prietenă de-ale noastre care tocmai se pensionase, și mi-a spus că ar vrea să vină să petreacă ceva timp cu noi. I-am spus că Marie și fiica mea urmau să vină în primăvară. Marilyn a sunat-o pe fiica mea și au făcut planuri să vină și ea cu ele. Eu și soțul meu așteptam acum vizita a două prietene de-ale mele.

Când au ajuns, am fost cea mai fericită. Am avut parte de momente neprețuite. Aveam multe de vorbit. Vedeți, eu, Marie și Marilyn suntem prietene de-o viață. O știu pe Marie de cincizeci și patru de ani, iar pe Marilyn, de cincizeci și doi. Am fost, într-adevăr, binecuvântate. Am trecut prin multe împreună: bune și rele, urcușuri și coborâșuri, căsătorii, divorțuri, nașteri și decese. Dumnezeu ne-a binecuvântat să ne avem mereu una pe cealaltă.

Am alți prieteni și cunoștințe, dar nimic nu se compară cu vechile prietenii care durează de mai mult de cincizeci de ani. Da, mai avem o prietenă la fel de veche. Barb nu a putut fi cu noi fizic, dar a fost cu noi în gând.

Aceasta îmi amintește de un alt Prieten pe care Îl avem și care ne este mai apropiat decât un frate: un Prieten care nu te va părăsi și nici nu va uita de tine, un Prieten care te va asculta și te va lua în brațe la orice oră din zi sau din noapte. Nu este niciodată prea ocupat. Tot ce Îi spui rămâne între voi. Nu te înjunghie pe la spate, nu te bârfește și nici nu te judecă. Te ascultă și te iubește întotdeauna. Poți să ai încredere în El, să Îl iubești și să Îl crezi. Îți va fi alături în toate necazurile. Această persoană este Domnul și Mântuitorul Tău, Isus Hristos. Încrede-te în El și fii supusă. Este Prietenul tău pentru veșnicie.

Elaine J. Johnson


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.